Pregătirile de iarnă au început la Moldova Nouă prin măsuri administrative destinate celor cu venituri reduse

Familiile și persoanele singure din orașul de la malul Dunării al căror venit net mediu lunar pe membru de familie nu depășește 1.386 de lei – în cazul familiei – respectiv 2.053 de lei – în cazul persoanei singure, pot depune cereri și declarații pe propria răspundere petrolieri la Direcția de Asistenta Socială Moldova Nouă, cu sediul în strada Nicolae Bălcescu, nr. 26 .

În conformitate cu prevederile Legii nr. 226 din 16.09.2021 şi prevederile H.G. nr. 1073 din 11.10.2021, privind stabilirea masurilor de protecție sociala şi

Ajutorul se acorda pentru perioada sezonului rece, 1 noiembrie 2021 – 31 martie 2022, în funcție de data înregistrării solicitării. Se acordă sprijin financiar pentru consumatorul vulnerabil de energie la încălzirea locuinței cu energie electrica sau combustibili solizi începând cu luna depunerii cererii pentru solicitările depuse până în data de 20 a lunii. De asemenea, începând cu luna următoare depunerii cererii pentru solicitările depuse după data de 20 a lunii. Familiile şi persoanele singure ale căror venituri se încadrează până la valorile menționate, beneficiază lunar de suplimentul pentru energie, inclusiv în perioada sezonului rece. Documentele tipizate pot fi ridicate de la sediul Direcției de Asistență Socială Moldova Nouă.

Ajutorul se acordă pentru perioada sezonului rece, 1 noiembrie 2021 – 31 martie 2022, în funcție de data înregistrării solicitării. Se acordă sprijin financiar pentru consumatorul vulnerabil de energie la încălzirea locuinței cu energie electrica sau combustibili solizi începând cu luna depunerii cererii pentru solicitările depuse până în data de 20 a lunii. De asemenea, începând cu luna următoare depunerii cererii pentru solicitările depuse după data de 20 a lunii. Familiile şi persoanele singure ale căror venituri se încadrează până la valorile menționate, beneficiază lunar de suplimentul pentru energie, inclusiv în perioada sezonului rece. Documentele tipizate pot fi ridicate de la sediul Direcției de Asistență Socială Moldova Nouă.

Nu pot beneficia de ajutor pentru încălzirea locuinței, persoanele cu venituri reduse care posedă  autoturisme, motociclete, bărci, șalupe cu motor, scutere de apă, cu excepția celor care locuiesc in Rezervația Deltei Dunării și dețin bărci folosite pentru transport. De asemenea, nu primesc ajutor financiar cei care dețin utilaje agricole și de prelucrat lemnul. Nu se încadrează la ajutor financiar nici posesorii de terenuri și de depozite  bancare mai mari de  3.000 de lei.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/