Organizarea celor două zile de sărbătoare din oraşul de pe malul Dunării decurge cum nu se poate mai bine. Grijile cotidiene vor fi uitate, pentru că atmosfera va fi întreţinută de artişti de renume din România şi Serbia.
Ruga din Moldova Nouă va avea şi anul acesta un mare succes. Asta, pentru că administraţia locală şi-a dat interesul şi aproape că a finalizat pregătirile pentru Zilele Oraşului. Evenimentul care va avea loc în perioada 15-16 august se va desfăşura, ca şi în anii trecuţi, lângă Sala de sport de pe strada Dunării, din Moldova Nouă. Distracţia va începe cu parada portului popular, după care vor încânta publicul atât solişti de seamă din ţară şi din Serbia, cât şi ansamblurile de dansuri populare româneşti şi sârbeşti din Clisura Dunării. Printre artiştii care vor urca pe scenă se numără Mirela Petrean, Nuţu Stoian, Angelica Flutur şi Dumitru Stoicănescu.
,,Pregătirile pentru Zilele Oraşului sunt pe final. Muzica va fi combinată, sonorizarea puternică, formaţia din Serbia fiind surpriza sărbătorii. Suntem în discuţii şi cu Poliţia de Frontieră ca să facă o demonstraţie pe Dunăre cu navele, pentru că în 15 august este şi Ziua Marinei. Şi, ca la orice bâlci, nu vor lipsi cei cu alimentaţia publică, jucării pentru copii, zorzoane şi, bineînţeles, focul de artificii”, afirmă edilul-şef Matei Lupu. Ruga de la Moldova Nouă va costa administraţia locală aproximativ 50.000 lei.
Distractia de la Moldova Noua nu tine decat 2 zile dar calvarul orasului nu va fi inlaturat. Pacat, primarule, ca te gandesti numai la tine si nu vezi ca populatia o duce din ce in ce mai rau, cat de curand acest oras care putea deveni un bibelou se stinge pe zi ce trece si va ramane o ruina. Pacat, mare pacat.,,,,,……..