Secretul reușitei elevei Karina Chiriac: „Am învățat lecțiile la timp!”

La nivelul județului, promovabilitatea în urma examenului de bacalaureat este sub 50 la sută. Cu toate acestea, elevi străluciți s-au găsit în fiecare liceu, iar rezultate bune au putut să apară la cei conștiincioși. Astfel, Oțelu Roșu se mândrește cu media de 9,56, cea mai mare din localitate.

Liceul Bănățean Oțelu Roșu a înregistrat cea mai mare medie din Valea Bistrei. Astfel, eleva Karina Chiriac a reușit să obțină rezultate demne de aplaudat la toate cele trei probe scrise din cadrul bacalaureatului. Fără meditații suplimentare, doar cu un efort constant pe măsură ce se parcurgea materia de la școală, Karina a obținut media 9,56 în urma examenului de bacalaureat, clasându-se pe primul loc în orașul său.

Cu 9,60 la limba și literatura română, 9, 85 la geografie și 9,25 la istorie, eleva de la profilul uman din cadrul Liceului Bănățean Oțelu Roșu a dezvăluit pentru Express de Banat că cel mai mare impas l-a întâlnit la istorie, confirmând astfel părerea generală a elevilor cărășeni care au fost surprinși de dificultatea subiectelor la această materie. „Probabil că cea mai mare dificultate a fost la istorie, eu fiind la un profil umanist, și asta s-a reflectat și în note”, explică eleva Karina Chiriac. Secretul reușitei la bacalaureat ar trebui să fie obișnuință pentru fiecare elev aflat în an terminal, conștient că urmează un examen final important în viață și pentru viitorul său. „Am învățat lecțiile la timp, iar înainte de examen doar am repetat. Cred că dacă fiecare elev ar depune puțin efort la momentul potrivit, bacalaureatul nu ar mai reprezenta o problemă”, a precizat Karina.

Reușită fără meditații

De altfel, eleva nu a luat meditații suplimentare, așa cum se obișnuiește în ziua de astăzi. Profesorii de la clasă au fost cei care și-au rupt din timpul liber ca să îi pregătească pe elevi de examen, însă a lipsit interesul din partea școlarilor. „Nu am luat meditații pentru bac, pentru că profesorii noștri de la clasă au făcut cu noi o pregătire continuă, atât în timpul orelor de curs, cât și după-masă. Și-au sacrificat timpul liber pentru noi, dorindu-și în schimb doar ca noi să învățăm și să fim pregătiți pentru examen. Au toată recunoștința noastră”, a adăugat eleva cu cea mai mare medie.

Așa cum anunța ministrul Educației și cum a confirmat ulterior inspectorul general școlar al Inspectoratului Școlar Județean Caraș-Severin, Paul Șușoi, simulările au jucat un rol decisiv în creșterea nivelului de promovabilitate în județ. Același lucru l-a declarat și eleva Karina, ce a explicat faptul că s-a obișnuit atât cu camerele de filmat, cât și cu modul în care se derulează examenul în urma celor două simulări. „Cred că simulările au fost mai mult decât benefice, deoarece ne-au făcut să ne trezim la realitate și am văzut de fapt că nu eram pregătiți pentru examenul ce urma. În timpul examenelor, supraveghetorii au fost corecți, dar amabili și ne-au ajutat să ne destindem. Cât despre camerele video, le-am întâlnit prima oară la simulări, deci nu au reprezentat o noutate”, încheie Karina Chiriac. Planul elevei pentru viitor este să devină medic, iar pentru asta mai are un hop de trecut: admiterea la medicină.