După încercările fostei administrații Robu de a reabilita Piața Victoriei din Timișoara, a venit rândul și noii conduceri a primăriei să facă primele demersuri în acest sens. Astfel, municipalitatea vrea să dea 30.000 euro pentru un studiu necesar în vederea organizării unui concurs de soluții pentru amenajarea zonei.
Reabilitarea Pieței Victoriei din Timișoara este un proiect de care se vorbește de mai mulți ani, însă nu s-a realizat nimic concret. În anul 2018, fosta administrație Robu a semnat contractul pentru proiectarea lucrării, însă în acest an, documentul a fost reziliat de primarul Dominic Fritz. Asta pentru că firma a dat dovadă de neseriozitate și nu a făcut nimic în toată această perioadă.
Prin urmare, Dominic Fritz anunța că nu va renunța la acest proiect, doar că va organiza un concurs de soluții. Iată că primul pas în acest sens a fost făcut recent. Concret, Primăria Timișoara caută o firmă care să realizeze un 2tudiu de fundamentare pentru organizarea concursului de soluții cu tema „Lucrări de amenajare și modernizare Piața Operei și străzi zona Cetate”.
„Terenul ales pentru reabilitarea Pieței Victoria este în proprietatea Municipiului Timișoara – domeniul public; arealul în care se dorește implementarea proiectului, în suprafață aproximativă de 30.000 mp, este: esplanada Operă – Catedrală situată în Piața Victoriei din centrul Municipiului Timișoara; Piața I. Huniade, zona dintre clădirea Modex și Muzeul Huniade; str. N. Lenau; str. Mihai Eminescu; str. Dr. N. Paulescu; str. J. W. Goethe; str. Alba Iulia; str. Mărășești; str. Ferdinand; Piața I. Huniade”, scrie în documentație.
Primăria Timișoara intenționează să încredințeze contractul prin atribuire directă, iar valoarea acestuia este estimată la aproximativ 30.000 euro.