„Pregătim o campanie de strângere a semnăturilor pentru respectarea legii de creștere a pensiilor cu 40%”

De la 1 septembrie, pensiile din sistemul de asigurări de stat ar urma să crească cu 40%. Măsura nu ar face altceva decât să respecte legea votată în vara anului trecut în guvernarea PSD și promulgată de președintele Klaus Iohannis.

Având în vedere situația în care ne aflăm de aproape patru luni – criza sanitară generată de pandemie și măsurile restrictive care au dus la închiderea unor afaceri și creșterea explozivă a șomajului prin trimiterea oamenilor acasă – este de așteptat ca acest lucru să nu se întâmple.

Ionuț Chisăliță, senatorul PSD de Caraș-Severin, trage un semnal de alarmă în privința nesocotirii legii de către Guvernul Orban. „Creșterea pensiilor este dată prin lege, să nu uităm acest lucru, iar din punctul meu de vedere, procentajul de 40% nu este nici mare, nici mic, este unul corect și care trebuie respectat de către guvernanți. Mai mult ca sigur, el nu va fi aplicat așa cum l-a votat legea și după cum lasă să se înțeleagă atât domnul Orban, cât și domnul ministru de Finanțe. De altfel, cei doi nu s-au pus de acord asupra procentajului cu care vor crește pensiile”, a ținut să ne spună Chisăliță.

Senatorul mărturisește că PSD face demersuri pentru o campanie națională de strângere a semnăturilor pentru ca guvernanții să respecte legea promulgată de Klaus Iohannis. La ea pot participa nu doar pensionarii, ci și alte categorii sociale nemulțumite de încălcarea legii.

„Eu vreau să cred că trăim într-o Românie normală, de care ne tot amintesc cei de la putere, în care legea primează tuturor celorlalte interese. Așa cum noi când am fost la guvernare am respectat amendamentul PNL de dublare a indemnizațiilor pentru copii, așa va trebui să se întâmple și acum cu pensiile”, este de părere Chisăliță.

În același timp, parlamentarul cărășean consideră că este nevoie ca Executivul să dubleze alocațiile de stat, pornind de la o constatare: „Vreau să vă spun că inclusiv UNICEF este de părere că o astfel de măsură are darul de a reduce nivelul de sărăcie în rândul copiilor. Practic, dacă în acest moment indemnizația reprezintă undeva la 0,63% din Produsul Intern Brut, prin dublare s-ar ajunge la 1,2-1,3% din PIB. Eu nu cred că acest procentaj este mare, atunci când vorbim de copii și de viitorul nostru ca țară”, ne-a mai spus senatorul PSD.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/