Preferi produsele autohtone? Producătorii locali din Banat sunt de acum la un click distanță!

Goana după produse autohtone, mai gustoase și sănătoase, a dus la înființarea unei platforme online unde producătorii locali din 4 județe, inclusiv din Caraș-Severin și Timiș, își prezintă afacerile. Platforma conține și o hartă interactivă, astfel că doritorii află unde anume îi găsesc pe producători pentru a cumpăra direct de la ei produse de calitate.

De acum, cei care caută produse autohtone, bio sau fabricat aici, la doi pași, nu mai trebuie să aștepte organizarea unor târguri de sezon pentru a-și cumpăra cele necesare. Agenția de Dezvoltare Regională Vest a înființat o platformă online – „Arome proprii” – care reunește producătorii locali din Caraș-Severin, Timiș, Arad și Hunedoara.

Prin intermediul platformei, producătorii beneficiază de spații virtuale unde își pot promova produsele – legume, fructe, miere și produse apicole, cereale și produse din cereale, ouă, carne și produse din carne, lapte și brânzeturi artizanale, uleiuri, gemuri și dulcețuri realizate după rețete tradiționale sau prin noi procedee, din fructe și legume cultivate în regiune, ceaiuri, mirodenii etc.

„Găsim produse certificate ecologic, susținem afaceri de familie, încercăm să promovăm gusturile autentice locale în cultura gastronomică a comunității”, transmit reprezentanții ADR Vest.

Pe platforma „Arome proprii”, fiecare producător își înscrie afacerea și poate adăuga, pe lângă datele de contact, detalii despre produse și fotografii. În plus, vizitatorii platformei se bucură de un acces rapid prin intermediul unei hărți interactive.

„Nevoile comunităților urbane de a avea acces cât mai facil la alimente proaspete, sănătoase, cu gust, produse în proximitate, cât și nevoile producătorilor locali de a-și promova produsele și de a le comercializa la prețuri echitabile au constituit principalele premise de la care am pornit atunci când a fost gândit proiectul pilot. Ne dorim ca această inițiativă să contribuie în mod real la reconectarea consumatorilor cu producătorii și la adoptarea, treptat, ca parte a culturii locale, a unei diete sezoniere care să aibă la bază hrană proaspătă şi sănătoasă”, explică Daniela Copaci, coordonatorul proiectului „NICHE”, din partea ADR Vest, proiect în cadrul căruia a luat naștere și inițiativa „Arome proprii”.

Producătorii locali se pot înscrie în continuare. Până acum, cei mai mulți producători care și-au făcut un cont pe pagina „Arome proprii” sunt din județul Timiș, însă și din Caraș-Severin au fost înscrise deja mai multe produse, printre care sucuri naturale (Cornereva), zacuscă, murături, dulceață (Fârliug), cașcaval (Tirol), șofran (Berzovia).

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/