Fostul viceprimar al Aninei, Dorinel Ungureanu, se arată nerăbdător ca Prefectura Caraș-Severin să pună în practică Decizia nr. 1631/2021 din 17.03.2021, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat încetarea mandatului de primar al lui Gheorghe Românu, pe baza raportului întocmit de ANI.
Dorinel Ungureanu, cel care a pierdut primăria la o diferență mică de voturi în alegerile locale din septembrie 2020, explică de ce Instituția Prefectului de Caraș-Severin ar trebui să țină seama de o decizie judecătorească, chiar dacă prefectul Cristian Gâfu este susținut de partidul aflat la guvernare: „Curtea a decis că încetarea mandatului intervine chiar dacă incompatibilitatea a fost constatată în mandatul anterior. În atare circumstanțe, ne adresăm domniilor voastre cu respectuoasa rugăminte de a proceda în conformitate cu prevederile Legii nr. 161/2003 care guvernează raporturile supuse analizei și să sesizați secretarul general al consiliului local al orașului Anina, în vederea îndeplinirii cu celeritate a dispozițiilor statuate prin Decizia A.N.I. din 29.03.2016, în așa manieră încât să se preîntâmpine eventuale blocaje inter-instituționale la nivelul comunității orașului Anina”.
Reamintim că Gheorghe Românu a fost găsit incompatibil de către inspectorii A.N.I., pe motiv că în mandatul trecut a făcut parte din Consiliul de Administrație al școlii din Anina la care învățau copiii săi.