Prefectul Matei Lupu a dat astăzi examenul de an. Ca între prieteni!

A preluat funcția de prefect al județului Caraș-Severin în vara lui 2017. De atunci, Matei Lupu, fostul primar pesedist al orașului de la Moldova Nouă, n-a încetat să surprindă, fiind un prefect atipic față de ce eram obișnuiți: cu o atitudine de om simplu, dar tranșant, Matei Lupu a dat dovadă de determinare, fără să ezite să aplice legea atunci când a fost cazul și arătându-i cu degetul pe cei care nu și-au făcut treaba. Astăzi, Matei Lupu a prezentat bilanțul activității desfășurate în 2018.

În sala de ședințe a Consiliului Județean s-a desfășurat azi un eveniment asemănător unei întâlniri între prieteni. Prefectul Matei Lupu a prezentat bilanțul activității pe care a desfășurat-o în ultimul an în calitate de reprezentant al Guvernului. Invitați au fost toți parlamentarii de Caraș-Severin, omologii din județele apropiate Carașului, primarii, reprezentanții structurilor teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne şi instituţiilor publice judeţene.

Era de așteptat ca nu toți să răspundă invitației, din motive mai mult sau mai puțin obiective, la fel cum era de așteptat ca sala să fie preponderent… roșie. Așa se face că de-a dreapta prefectului, la masa prezidiului, au stat parlamentarii PSD Luminița Jivan și Ionuț Chisăliță, dar și Ion Tabugan, deputat ALDE. Deci tot reprezentant al puterii.

Nici prin sală nu puteau fi observați prea mulți reprezentanți de altă culoare, singurul care a ieșit în evidență și care s-a și așezat la capăt de rând fiind primarul liberal al Aninei, Gheorghe Românu. Singurul edil-șef de oraș care a mai răspuns invitației înaintate de prefectul Matei Lupu a fost Dumitru Ursu de la Oravița. În rest, au mai fost în sală primari de comune, șefi de instituții și, evident, angajați ai Prefecturii.


Din rândurile omologilor au fost prezenți prefectul județului Hunedoara, Fabius Tiberiu Kiszely și cel din Mehedinți, Nicolae Drăghiea.

În ceea ce privește bilanțul pe anul 2018, prefectul Matei Lupu nu a avut niciun punct la care să spună că a dat greș. „Ca urmare a analizei activităților realizate la nivelul anului 2018, se poate aprecia că Instituția Prefectului – Județul Caraș-Severin și-a dus la îndeplinire sarcinile ce-i revin, și-a atins obiectivele și s-a preocupat să asigure cetățenilor județului un climat de încredere, în ceea ce priveşte activitatea proprie şi a serviciilor publice comunitare subordonate”. A avut însă o nemulțumire legată de numărul mult prea mic al angajaților, cei aproximativ 40 de lucrători fiind uneori suprasolicitați din cauza numeroaselor atribuții, fapt pentru care Matei Lupu a ținut să le mulțumească.

Bilanțul prefectului pe anul 2018 poate fi consultat AICI.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/