Prefectul județului Caraș-Severin solicită deschiderea piețelor din Caransebeș și Bocșa

Instituția Prefectului Județului Caraș-Severin cere deschiderea piețelor din Caransebeș și Bocșa, după ce în repetate rânduri producătorii, dar și oficiali locali au contestat deciziile Comitetelor Locale pentru Situații de Urgență.

Prefectul judeţului consideră, în baza legii, că atâta timp cât administratorii pieţelor vor respecta regulile de funcţionare, impuse prin instituirea stării de urgenţă şi prin ordonanţele militare ulterioare, activităţile comerciale din pieţe trebuie să continue.

Sunt oameni care depind de aceste activităţi şi cărora nu li se poate suprima venitul în contextul în care legea nu prevede aşa ceva şi marile lanţuri de supermarket-uri rămân deschise. Legea trebuie aplicată în egală măsură pentru toţi operatorii economici, fără discriminare”, se arată în comunicatul emis de Instituția Prefectului.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

În consecinţă, Instituţia Prefectului Caraş-Severin cere atât CLSU Caransebeş, cât şi CLSU Bocşa o analiză urgentă şi o revocare a deciziilor de suspendare a activităţilor economice din cele două pieţe.

Reamintim că, în repetate rânduri, în ultimele două săptămâni de când Piața Gugulanilor din Caransebeș a fost închisă, atât reprezentantul Serviciului Piața Gugulanilor cât și consilieri locali au cerut primarului Felix Borcean, în calitatea sa de președinte al Comitetului Local pentru Situații de Urgență să revină asupra deciziei luate în urma emiterii Ordonanței Militare cu numărul 3, însă edilul a menționat că nu dorește să-și asume, în Starea de Urgență răspândirea coronavirus, în situația în care se face apel la prevenirea răspândirii COVID 19, în principal, prin distanțarea socială. Mai mult, Felix Borcean a mai spus că nu a fost singur, decizia fiind aprobată de aproape toți membrii CLSU prezenți la ședință.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/