Prefectul „jucător” a contestat două decizii ale CJ! DARIAN CIOBANU: „Nejustificat!”

 

Instituția Prefectului a cerut revocarea a două legi județene aprobate de legislativ, pe motiv că acestea nu au avizul Consiliului Concurenței și că s-ar genera în acest fel o concurență neloială pe piață.

Cele două societăți comerciale vizate sunt Eoliana și Schilift, care au beneficiat de majorări de capital social. Deși Instituția Prefectului a refuzat să le facă publice, reprezentanții Consiliului Județean Caraș-Severin spun că nu au nimic de ascuns și că pentru a evita potențiale procese situația se va reglementa prin alte proiecte de hotărâre care vor fi adoptate în plen, chiar în această săptămână.

„Pentru două hotărâri s-a solicitat Consiliului Judeţean Caraş-Severin revocarea acestora, pe motiv că s-a aprobat majorarea capitalului social a două societăţi comerciale, prin aport în numerar, în lipsa avizului Consiliului Concurenţei, cu încălcarea prevederilor O.U.G. nr.77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996, cu modificările şi completările ulterioare”, se arată în informarea transmisă de Instituția Prefectului.

Secretarul județului Caraș-Severin, Darian Ciobanu, a explicat însă că este vorba doar despre o interpretare dată legii. „Am primit între timp avizele de la Consiliul Concurenței, în viitoarea ședință de Consiliu Județean vom remedia situația. Nu este nimic ieșit din comun, atacul lor nu este justificat. Chiar și așa, nu vom ajunge la instanță, ci vom remedia situația”, a declarat juristul pentru Express de Banat.

Practic, banii vor fi acordați societăților, dar sub altă formă.

În cursul anului 2015, până la jumătatea lunii august, au fost înaintate prefectului Nicolae-Miu Ciobanu, în vederea verificării legalităţii,  140 de hotărâri adoptate de către Consiliul Judeţean Caraş-Severin, iar în urma exercitării controlului de legalitate au fost considerate legale 138 dintre acestea.

Comments

  1. popescu says:

    ACEST DOMN SECRETAR AL CONS. JUDETEAN A DEVENIT UN INFATUAT ,DE CAND SE PLIMBA CU MASINA NOUA CS 44 JUD , A FOST PUS DE RAPOSATUL GHIORGHIONI PRIETEN DE VANATOARE CU TAICASU DE LA VANATORUL SI PESCARUL SPORTIV, UN ALT PSDIST INCREZUT SI PLIMBARET PE BANII INSTITUTIEI

  2. Andy Chisalita says:

    Ce studii are si unde? Nu cumva la UEM?

  3. drumes serafima says:

    Familia ciobanu se desprinde din vecliul PDL. Am considerat necesara aceasta precizare. Ca sa ocupi un post la CJCS se poate numai pe baza de adeziune si restul….

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/