Prefectul Dragomir, la Adunarea Generală a Asociației Comunelor din România

prefectul dragomir alaturi de primari caraseni

Evenimentul la care a fost prezent reprezentantul Guvernului în Caraș-Severin a reunit peste 340 de primari de comune din țară și experți în administrația publică.

Prefectul județului Caraș-Severin, Ioan Dragomir, a participat la Adunarea Generală a Asociației Comunelor din România (AcoR), eveniment care se desfășoară în perioada 11-14 februarie la București.

Peste 340 de primari de comună din toate județele țării s-au reunit pentru a dezbate viitorul mediului rural din România, alături de personalități culturale, experți în administrația publică locală, precum și reprezentanți ai administrației publice locale din Franța, Belgia, Polonia și Germania.

Una dintre zilele evenimentului a fost dedicată discuțiilor aplicate cu reprezentanții Guvernului României, printre care prim-ministrul Marcel Ciolacu şi miniștrii Dezvoltării, Finanțelor, Mediului, Agriculturii, Sănătății, Familiei, Tineretului și Egalității de Şanse.

„Discuțiile s-au axat pe dezvoltarea unui parteneriat interinstituțional eficient, precum şi pe identificarea problemelor mediului rural pentru care administrația centrală, în colaborare cu administrația locală, să încerce să identifice soluții. De asemenea, având în vedere că bugetul anului 2024 are un procent mare destinat investițiilor (7,2% din PIB), iar bugetul Programului «Anghel Saligny» destinat proiectelor administrației publice locale este de aproape un miliard de euro, primarii au fost încurajați să depună proiecte care să aducă schimbări reale în viață comunităților”, a spus prefectul Ioan Dragomir.

La evenimentul de la București au fost prezenți și primari PSD din Caraș-Severin, precum și deputatul Silviu Hurduzeu.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/