Hurduzeu: Caraș-Severin are nevoie de un lider

silviu hurduzeu psd caras severin deputat
1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

În opinia deputatului PSD, Silviu Hurduzeu, județul trebuie condus de un om care să poată dialoga la nivel înalt. 

Calitatea de deputat i-a dat lui Hurduzeu posibilitatea să înțeleagă cum funcționează administrația centrală, ce butoane trebuie apăsate și cu cine trebuie vorbit pentru a găsi rezolvare la probleme specifice.

„Funcția de președinte al Consiliului Județean nu este una doar de execuție, ci și de reprezentare. Avem nevoie de un lider cu care decidenții de la vârful țării să vrea să discute. Județul are nevoie, în fruntea sa, de un om care să poată deschide uşi importante, să poată dialoga la nivel înalt şi să-i susțină astfel pe primari atunci când au nevoie de îndrumare”, scrie Hurduzeu într-o postare.

Deputatul consideră că este absolut necesar ca județul să iasă din izolaționismul actual. Pentru asta, este necesară o bună capacitate asociativă, dublată de curajul de a lupta inclusiv la București pentru proiectele importante ale județului. Astfel, Caraș-Severin se poate dezvolta unitar, iar localitățile mai mici pot primi o șansă importantă.

Banner Forta Dreptei tm 1000x100 1000x100 (4)

Declarațiile sale vin după ce, alături de prefectul Ioan Dragomir și o parte a primarilor din județ, a participat la cea de-a  27-a sesiune ordinară a Adunării Generale a Asociației Comunelor din România.

La eveniment, au participat reprezentanți a peste 350 de comune membre în asociație, demnitari de rang înalt din România și reprezentanți ai asociațiilor autorităților locale din Republica Moldova, Franța, Belgia, Germania și Polonia.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/