Prefectul confirmă o nouă amendă încasată de Colterm pentru neachiziționarea certificatelor de poluare

ritivoiu

Prefectul județului Timiș a confirmat, marți, că societatea de termoficare Colterm a fost din nou amendată de Administrația Fondului de Mediu pentru neachiziționarea la timp a certificatelor de poluare aferente anului trecut. Amenda este în valoare de aproape 72 de milioane de lei. 

Certificatele pentru emisii de gaze cu efect seră necesare sistemului centralizat de termoficare aferente anului trecut ar fi trebuit să fie cumpărate de Colterm până la 30 aprilie.

„S-a dat amenda la Colterm, zilele trecute, acum o săptămână cred.”, a declarat Mihai Ritivoiu, prefectul județului Timiș, în conferința de presă susținută la Prefectura Timiș.

Amenda este mai mică decât cea încasată anul trecut, a mai precizat Ritivoiu, pentru că o parte din certificate au fost cumpărate pentru perioada în care compania intrase deja în insolvență, respectiv 25 octombrie – 31 decembrie 2021.

În 2021, Colterm a încasat o amendă în valoare de 21 de milioane de euro pentru neachiziționarea acestor certificate, cele aferente anului 2020. Societatea de termoficare aflată în insolvență are, totodată, datorii de peste 300 de milioane de lei către furnizori.

CITEȘTE ȘI: Nicolae Robu anunță o nouă amendă record dată Colterm pentru neachiziționarea certificatelor de poluare. „Trebuie să ajungă la pușcărie!”

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/