Prefecta Eva Andreaș a pus tunurile pe Colterm: „Nu sunteți pregătiți pentru iarnă!”. Ce alte probleme mai sunt în județ?

la Timisoara Colterm incepe probele la rece

Chiar dacă afară pare mai degrabă o vară târzie, autoritățile au început pregătirile pentru venirea iernii. Prefectura Timiș a chemat toate instituțiile vizate de probleme pe care anotimpul rece le cauzează. În mare parte, instituțiile sunt pregătite, dar sunt unele probleme cu contractele și cu utilajele de deszăpezire. Un mare semn de întrebare este la compania de termoficare Colterm, în legătură cu care și prefecta Eva Andreaș și-a exprimat rezervele.

Directorul Emil Șerpe a absentat de la Colegiul Prefectural, deoarece negocia cu reprezentanții unor bănci. Eva Andreaș nu a fost foarte încântată când a văzut că în locul lui Șerpe a venit al reprezentant. În prezent, Colterm are cinci contracte pentru furnizarea de trei tipuri de combustibil. Compania are în stoc 40.000 de tone de cărbune. Sunt contracte cu trei furnizori, AMV Style, Redolaj SRL Oradea și CE Oltenia, dar compania orădeană nu a livrat până astăzi cărbune din cauza lipsei unei mașini pentru transport, iar cu CE Oltenia nu s-a reușit renegocierea contractului din cauza altor probleme ale societății.

Combustibilul lichid va mai putea fi utilizat de Colterm doar până la finalul acestui an, din cauza unor norme de mediu noi, iar despre contractul cu E On Gaz reprezentantul a precizat că nu vor mai fi probleme de neplată. Anul acesta furnizorul de gaz a fost de două ori pe punctul de a opri livrarea către Colterm din cauza datoriilor uriașe acumulate. Primăria încearcă în această perioadă să contacteze credite, tocmai din cauza datoriilor companiei de termoficare. În aceste condiții, Eva Andreaș i-a atras atenția reprezentantului Colterm că nu i se pare că sunt pregătiți pentru iarnă. „Din punctul nostru de vedere, nu sunteți pregătiți pentru iarnă decât pe hârtie!”, a spus prefectul de Timiș.

În Timișoara se mai așteaptă utilaje mari de deszăpezire, pentru drumurile din estul județului nu există operator

În ceea ce privește drumurile, instituțiile au repartizate anumite drumuri din județ, pe categorii. La deszăpezire se va folosi clorură de sodiu, clorură de calciu și nisip. De drumurile naționale se ocupă CNAIR, cu o rețea de 570 de km. Cristian Ispravnic a precizat că marile utilaje pentru deszăpezire vin, de obicei, după data de 15 decembrie. Directorul a dat asigurări că nu vor fi cozi la descărcările de pe autostrada dinspre zona de est a județului Timiș. Drumurile județene sunt în sarcina CJT și singura problemă e că firma ce are contract pentru zona 6 (Buziaș, Lugoj, Făget, Bethausen, Traian Vuia și Nădrag) are activitatea suspendată de o decizie a instanței până la data de 18 decembrie. CJT are deschisă procedura de licitație pentru a acoperi perioada 15 noiembrie-31 decembrie.

În ceea ce privește drumurile din Timișoara, Primăria Timișoara are în subordine și ieșirile din oraș, de pe Calea Aradului, Calea Șagului și Calea Lugojului, conform unui protocol valabil și anul trecut. Iarna trecută însă autoritățile locale au uitat acest lucru, iar Eva Andreaș le-a transmis să nu se mai întâmple. Primăria a semnat în vară un contract cu compania Brantner și pentru deszăpezire, după ce, anul trecut, s-a ocupat Societatea de Drumuri Municipale de acest aspect. „Vom face controale și nu vom face rabat. Dacă nu vă faceți treaba și noi vom constata că nu vă faceți treaba vom aplica amenzi administratorilor drumurilor. Ca să nu avem discuții! Avem aceste ședințe din timp, ca să vă pregătiți! Avem disponibilitate la colaborare, dar în cazul în care nu vă faceți treaba, vom aplica amenzi.”, a precizat Eva Andreaș.

Fără probleme la aeroport, Aquatim și în privința vaccinului antigripal

Pregătiți pentru iarnă sunt și cei de la Aeroportul Internațional „Traian Vuia”, care au șase utilaje de deszăpezire și trei de degivrare. Pregătită este și compania Aquatim, lăudată de prefectul Eva Andreaș pentru cum se descurcă la venirea iernii, dar și pentru absorbția de fonduri europene.

În ceea ce privește dozele de vaccin antigripal, anul acesta au venit mai devreme. Prima tranșă a fost repartizată la unitățile spitalicești cu secții de neonatologie, terapie intensivă și boli infecțioase, iar cea de-a doua va fi repartizată medicilor de familie. În Timiș vor fi 12 medici santinelă care să anunțe ce cazuri de gripă detectează: șase în Timișoara, doi la Lugoj, doi la Jimbolia, unul la Deta și unul la Sânnicolau Mare.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/