Predicțiile lui Torma s-au dovedit, în urma CEx-ului județean al PSD!

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Râdea ciob de oala spartă!  Actualmente, așa se traduce situația PSD-ului la nivel județean. În mai puțin de o lună de când primarul, Adrian Torma, declara: „32 de primării din județul Caraș-Severin nu mai au bani de salarii”, numărul administrațiilor aflate în incapacitate de plată a crescut considerabil. În momentul de față, 40 dintre acestea aparținând doar Partidului Social Democrat!

Acuzele internauților pe pagina de Facebook Psd Moldova Nouă, potrivit cărora șeful administrației locale de la Dunăre ar fi ,,supraîncărcat primăria ajungând în situația de a nu putea plăti salariile angajaților”, dar și faptul că „Moldova Nouă este singura primărie din județ care nu beneficiază de vouchere de vacanță”, nu au rămas fără replica. Primarul a acuzat Guvernul pentru promisiuni deșarte. Acum acele acuzațiii s-au întors ca un bumerang asupra social-democraților.

Situația la nivel de Caraș-Severin este alarmantă, ținând seama că din numărul total de primării (77), mai mult de jumătate dintre acestea nu au bani de salarii. 40 dintre ele au aceeași culoare politică cu reprezentanții Guvernului.

promovare banner maxagro Muzeul TM

Susținerea moțiunii anti Dragnea, în interiorul Partidului Social Democrat din Caraș-Severin, a fost un prim pas spre spălarea acestor situații rușinoase. În plus, în numele primăriilor din județ, dar și a celor din țară, vicele Consiliului Județean, PMP-istul Ionuț Popovici, i-a transmis un mesaj lui Liviu Dragnea: „Administrație cu conturi goale nu merge, nu se poate așa! Așadar, fă altceva, orice, numai să ne conduci nu! Vai și amar de capul nostru”.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/