Prea târziu! Fostul viceprimar al Caransebeșului a scăpat de condamnare!

Trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de neglijență în serviciu, Ion Gheorghe Ștefan s-a bucurat de o decizie Curţii Constituţionale care i-a obligat pe magistrații Judecătoriei Caransebeș să înceteze procesul penal pornit împotriva sa!

Ștefan a ajuns să dea socoteală în fața instanței în cursul anului trecut, pentru o faptă petrecută în timp ce ocupa funcția de director al Serviciului Public de Întreținere și Reabilitare din subordinea Consiliului local Caransebeș. „A omis ca până la data de 08.08.2016, respectiv înainte de împlinirea termenului general de prescripție extinctivă a dreptului material de acțiune, să urmărească realizarea veniturilor și să ceară executarea silită pentru recuperarea debitului în sumă de 68.848,79 lei de la SC Aquacaraș, cuvenit Municipiului Caransebeș ca urmare a executării lucrărilor de refacere carosabil, trotuare, alei prin betonare sau asfaltare în urma intervențiilor la conductele de canalizare și alimentare cu apă.”, au explicat procurorii. Municipiul Caransebeș a ajuns astfel în situația de a nu își mai putea recupera debitul. Numai că, așa cum s-a prescris dreptul executării Aquacaraș pentru recuperarea celor aproape 69.000 de lei, așa s-a prescris și răspunderea penală a fostului șef SPIR.

„Spre nemulțumirea multor oameni din Primăria Caransebeș, care poate își doreau să-l vadă condamnat pe domnul Ștefan, am invocat prescripția răspunderii penale prin noua decizie dată de CCR. Am arătat că suntem de acord și cu continuarea procesului penal în vederea dovedirii nevinovăției inculpatului, însă instanța a luat act de către cele invocate de mine, și anume, de prescripția răspunderii penale, a constatat încetarea procesului penal și l-a obligat la plata sumei respective, prejudiciul stabilit în cauză. Fără penalități și dobânzile cerute, care ar fi depășit debitul principal.”, a declarat pentru expressdebanat.ro avocatul Cosmin Bolosin.

gif card de energie dacus 1000x100

Într-adevăr, instanța a invocat Decizia nr. 358/2022 a Curţii Constituţionale și a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului sub aspectul săvârşirii infracţiunii de neglijenţă în serviciu, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale. „Admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Primăria Municipiului Caransebeş şi obligă pe inculpat la plata sumei de 68.848,79 lei, cu titlu de daune materiale. Respinge în rest pretenţiile civile ca neîntemeiate.”, mai spune hotărârea Judecătoriei Caransebeș.

Ion Gheorghe Ștefan are șanse mari să scape și de achitarea prejudiciului creat prin neglijență. A sa sau a altora, pentru că, odată cu soluția Judecătoriei Caransebeș, e greu să se mai vorbească de vinovăția fostului șef SPIR. „Am arătat că nu sunt probe care să susțină vinovăția clientului meu. Așteptăm motivarea pentru a vedea dacă vom face apel doar pentru latura civilă. Chiar dacă a intervenit prescripția, din păcate, latura civilă nu rămâne nesoluționată.  Din punctul meu de vedere e o chestiune de nelegalitate și neconstituționalitate. Atât timp cât nu te pronunți pe vinovăția sau nevinovăția unui inculpat, nu poți să spui dacă el trebuie să plătească despăgubiri civile. Este o nouă aberație a Codului de Procedură Penală din 2014, cu siguranță vom sesiza CCR pentru acest text de lege ca fiind neconstituțional.”, a mai spus avocatul Bolosin.

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/