Prea puține teste de salivă în Timiș. Elevii sunt testați o singură dată

test de covid

Elevii care învață în școlile din județul Timiș sunt testați o singură dată împotriva noului coronavirus, în această săptămână. Asta pentru că în Timiș au ajuns prea puține teste de salivă. Inspectoratul școlar anunță că 12 elevi au fost confirmați pozitivi la aceste teste.

Ministerul Educației vrea ca elevii din întreaga țară să fie testați împotriva noului coronavirus de două ori pe săptămână, dar nu asigură și testele de salivă necesare. Așa se face că în județul Timiș, în această săptămână, se realizează o singură testare.

Concret, județul Timiș a primit, luni, 67.200 de teste de salivă de la Centrul Național de Coordonare și Conducere a Intervenției. Testele au fost distribuite spre școlile din județ, cu excepția Timișoarei, care a primit 40.000 de teste în cursul zilei de 10 decembrie.

Ne-am dori să testăm mai mult, măcar de două două ori pe săptămână. Dar în această săptămână va fi o singură testare pentru că am primit un număr insuficient de teste. Să vedem cum vor sta lucrurile săptămâna viitoare, în funcție de cum vom primi testele în județ. Noi am primit testele luni seara, la ora 20.00, ele au fost preluate marți dimineața și transmise părinților. Astăzi are loc testarea, dacă le-au primit ieri, la nivelul întregului județ, cu excepția Timișoarei. Nu putem să aplicăm două teste pe săptămână”, a explicat Marin Popescu, inspectorul școlar general al județului Timiș.

Inspectoratul Școlar Timiș informează că, în urma testării din această săptămână, 12 elevi au fost depistați pozitiv. Însă, după realizarea testului PCR, s-a confirmat Covid-19 doar în cazul a șase elevi.

Până în acest moment, la nivelul județului Timiș sunt vaccinați 7.155 de elevi, iar rata de imunizare în rândul profesorilor este de 75%.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/