Prea multe hârtii! Proiect european pentru reducerea birocrației

Primăria Municipiului Lugoj a depus la sfârșitul lunii ianuarie un nou proiect cu finanțare europeană nerambursabilă, prin care își propune pentru Direcția de Asistență Socială Comunitară Lugoj digitalizarea serviciilor publice, simplificarea procedurilor administrative și reducerea birocrației.

Acesta a fost depus în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă, Componenta 1 CP13/2019 (pentru regiunea mai puțin dezvoltată) – Fundamentarea deciziilor, planificare strategică și măsuri de simplificare pentru cetățeni la nivelul administrației publice locale din regiunile mai puțin dezvoltate, Axa Prioritară Administrație publică și sistem judiciar accesibile și transparente, Operațiunea Introducerea de sisteme și standarde comune în administrația publică locală ce optimizează procesele orientate către beneficiari în concordanță cu SCAP.

Obiectivul general al proiectului este creșterea calității și transparenței procesului administrativ la nivelul Municipiului Lugoj prin continuarea implementării de măsuri de simplificare a procedurilor administrative și reducere a birocrației pentru cetățeni, atât din perspectiva back-office (adaptarea procedurilor interne de lucru, digitalizarea arhivelor), cât și front-office pentru serviciile publice furnizate aferente competențelor partajate de asistență socială ale administrației publice locale.

În cadrul proiectului se va elabora Strategia de Dezvoltare a serviciilor sociale în Municipiului Lugoj, vor avea loc instruiri ale angajaților DASC Lugoj cu privire la soluția electronică implementată și instruiri pe teme specifice. Se va achiziționa prin proiect infrastructură hardware și software și se va achiziționa și implementa o aplicație informatică de simplificare a serviciilor publice partajate. Bugetul eligibil total al proiectului este de 2.970.235 lei.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/