Prădat de hoți fără să știe! Un bărbat din Reșița, surprins plăcut de polițiști

Un bărbat din Reșița a primit o vizită neașteptată din partea polițiștilor. Aceștia nu îi pregătiseră vreo amendă omului, ci îi aduceau vestea că tocmai a fost prădat de hoți.

Ieri-seară, în jurul orei 19.00, polițiști de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Reșița au surprins în flagrant un minor de 13 ani, imediat după ce a sustras o borsetă cu documente și bani dintr-un autoturism lăsat neasigurat pe o stradă din cartierul Muncitoresc din Reșița.

Păgubitul era un bărbat de 55 de ani din oraș, care nici măcar nu știa că fusese jefuit. A aflat abia atunci când s-a întâlnit cu polițiștii care îl căutau pentru a-i înapoia bunurile furate de minor: documente personale și suma de peste 1.000 de lei.

„În acest caz, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt și continuă cercetările, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița. De asemenea, s-a procedat la sancționarea contravențională a unuia dintre părinții minorului pentru neluarea măsurilor de supraveghere a acestuia”, spun polițiștii cărășeni.

Pentru neglijența de care au dat dovadă părinții, pe fir vor intra și reprezentanții D.G.A.S.P.C. Caraș-Severin.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/