Imperiul Roman a avut numeroși conducători care au rămas în istorie, iar unul dintre ei este Nero. El s-a aflat la cârma Imperiului Roman între 54 și 67 după Hristos. Viața lui Nero era destul de agitată, acesta fiind unul dintre motivele pentru care a rămas în istorie.
Numele complet al său a fost Nero Claudius Caesar Augustus Germanicus, iar la tron a ajuns după ce a fost adoptat de Claudius. La moartea acestuia, Nero a preluat tronul la doar 16 ani. S-a remarcat prin faptul că iubea violența, astfel că unii istorici au atribuit moartea lui Claudius unui complot pe care Nero l-ar fi pus la cale împreună cu mama sa, Agrippina. Claudius ar fi fost otrăvit cu ajutorul unor ciuperci.
Totuși, după ce a devenit conducătorul Imperiului Roman, Nero a rupt legăturile cu Agrippina și a ordonat îndepărtarea ei din palat. Ea a fost ucisă ulterior pentru că ar fi comandat moartea lui Nero. În cadrul procesului au fost mai multe tentative de a o ucide pe Agrippina, inclusiv prin otrăvire sau prăbușirea acoperișului camerei în care dormea.
Istoricii mai susțin că Nero prefera o viață agitată și avea o pasiune pentru furturi, deși era împăratul Imperiului Roman.
Unul dintre cele mai cunoscute episoade din perioada în care Nero a condus Imperiul Roman este incendierea Romei. Aceasta a avut loc la data de 18 iulie 64, iar la bază a stat o explozie la Circus Maximus. În urma incendiului, trei cartiere din Roma au fost rase de pe fața pământului, în timp ce alte șapte au fost grav afectate. A fost nevoie de 9 zile pentru ca incendiul să fie stins.
Nero a fost bănuit imediat că a provocat incendiul. Istoricii afirmă că el a fost văzut pe acoperișul palatului său în timp ce cânta o epopee greacă, în clipele în care incendiul mistuia Roma. El și-ar fi dorit ca zona să fie rasă de pe fața pământului deoarece dorea să construiască mai multe palate pe Dealul Palatin. Pe de altă parte, Nero s-a apărat și a negat implicarea, dând vina pe creștini.
Moartea lui Nero s-a produs în anul 68, când împăratul s-a sinucis. Erau vremuri tulburi în Roma, iar societatea începuse să se revolte. Mai mulți rivali erau pe urmele sale, astfel că acesta a decis să se sinucidă pentru a nu fi capturat. “Ah, ce artist piere odată cu mine”, ar fi zis Nero înainte să moară. El avea și o latură artistică profundă, era pasionat de petreceri și de consumul de alcool.
Una dintre marile pasiuni pe care Nero le-a avut au fost luptele între gladiatori. Cel mai cunoscut gladiator din perioada sa a fost Spiculus, însă istoricii consideră că acestea atinseseră apogeul în mandatul lui Nero. În orice caz, este clar că luptele între gladiatori erau la ordinea zilei în acea perioadă.
Episoadele petrecute în acea perioadă au fost ulterior mediatizate și în filme, un exemplu fiind Gladiatorul, care va beneficia și de o continuare. Gladiatorul 2 va fi lansat pe 22 noiembrie 2024 și va readuce în atenția publicului viața din acea perioadă.
Pornind de la luptele cu gladiatori au fost create și mai multe jocuri online ca la aparate (video sloturi) – Rome Warrior, Gladiator Jackpot, Gladiator Road to Rome, Gladiators Go Wild, Epic Gladiators, Wild Gladiators, Gladiator Legends și altele.
În același timp, pasiunea lui Nero pentru gladiatori a inspirat și apariția unei trupe muzicale de rock, cu numele Nero & The Gladiators, ce a activat în anii ’60 în Marea Britanie.
Sursa foto canva.com