Castrul Tibiscum, în pregătiri pentru UNESCO

tibiscum unesco
casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

A fost obținută o finanțare de 275.000 de lei pentru realizarea, după 30 de ani, de lucrări de reparații și conservare la situl arheologic. 

Din această sumă, 250.000 de lei vin de la Institutul Național al Patrimoniului iar 25.000 de lei reprezintă cota parte a Consiliului Județean Caraș-Severin. Banii vor fi folosiți pentru realizarea de intervenții de primă necesitate la poarta dinspre colţul nord- estic și la o porțiune a zidului nord- estic al castrului. Finanțarea vine în baza unui proiect depus la Institutul Național al
Patrimoniului în cadrul Programului Timbrul Monumentelor Istorice.

Intervenția asupra castrului este cu atât mai importantă cu cât acesta face parte din proiectul „Ruta castrelor”, promovat la nivel național cu finanțare prin PNRR, fiind totodată și unul dintre siturile cuprinse în proiectul UNESCO „Limes, frontierele Imperiului Roman”. Cu alte cuvinte, se dorește clasificarea castrului ca obiectiv UNESCO iar lucrările de reparație și conservare sunt foarte importante în vederea acestui deziderat.

promovare banner maxagro Muzeul TM

„Mulțumim Muzeului Național al Transilvaniei Cluj Napoca, prin managerul Felix Marcu, care este și președinte al Comisiei Naționale Limes România. Dumnealui s-a gândit la muzeul nostru, la propunerea cercetătorului științific Adrian Ardeț, cel care a realizat studiul istoric pentru Tibiscum. De asemenea, mulțumim Consiliului Județean Caraș-Severin, Direcției de Cultură Caraș-Severin și Primăriei Caransebeș, care ne-au sprijinit pentru eliberarea în timp record a avizelor și autorizațiilor de care am avut nevoie. Poate cel mai implicat a fost președintele Consiliului Județean, Romeo Dunca. Acesta a înțeles oportunitatea de dezvoltare a castrului, care poate deveni o atracție pe harta cultural-turistică a Europei”, a spus Diana Țîrdea, managerul muzeului din Caransebeș, instituție care administrează castrul Tibiscum.

După semnarea contractului de finanțare, vor urma procedurile de achiziție și etapele de cercetare și intervenții de urgență. În cadrul acestei etape se vor organiza și activități cu elevi, studenți sau alți cetățeni interesați, care astfel vor putea învăța și ajuta la operațiunile de conservare sau la cele conexe acestora.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/