POVESTE DE VIAȚĂ. Unul dintre cei mai valoroși cicliști români, reșițeanul Daniel Crista, țintește Olimpiada de la Paris din 2024!

dc cu bici pe velodrom

Daniel Crista a ajuns în top 4 mondial  anul trecut, iar în 2020 a reușit să câștige prima medalie pentru ciclismul românesc în 80 de ani, bronz în cursa pe puncte la Europenele de velodrom de la Plovdiv. De atunci a participat la numeroase alte competiții unde a obținut rezultate meritorii, care îl îndreptățesc să spere că unul din cele șase locuri la proba de ciclism de la Paris va fi al lui!

Tot în Bulgaria l-am găsit zilele trecute, acolo unde se desfășura Campionatul Național de Ciclism. Al Bulgariei? Nu, al României! În condițiile în care cicliștii români nu au unde concura, țara noastră neavând niciun velodrom, sportivii merg în țara vecină să concureze în sala special amenajată. E o poveste asemănătoare cu a lui David Popovici, campionul mondial la înot într-o Românie care nu-i poate asigura pregătirea de performanță.

daniel crista victorios

Daniel Crista s-a îndrăgostit de bicicletă din întâmplare și asta după ce n-a mai avut la îndemână panoul de escaladă de la Sala Polivalentă din Reșița, desființat odată cu renovarea clădirii. Prima sa bicicletă a fost un model „first bike” (în vogă pe vremea aceea)  pe care a pedalat cât a putut de mult, în ture făcute în jurul orașului, cu prietenii, cu membrii ai Asociației Bike Attack sau de unul singur. Era copil, avea doar 15-16 ani când și-a dat seama că bicicleta îl atrage și reușește să parcurgă distanțe tot mai lungi, cu viteză tot mai mare. Primul concurs organizat la care s-a înscris a fost în anul 2008, la Valea lui Liman, lângă Lugoj, un concurs de Mountain Bike, prin pădure, care avea să-i confirme atracția către acest tip de sport și fel de întrecere. Astfel, a început să „simtă” competiția, adrenalina din întrecere și de acolo a început totul.

Între cele mai importante rezultate obținute de ciclistul reșițean, notăm: locul 3 la Campionatul European din 2020, pe velodrom, iar în 2021 a câștigat Cupa Mondială de ciclism din Columbia, tot la velodrom. Se adaugă Turul României, locul 2, la una dintre etape, campion național la șosea, la Mountain Bike și la velodrom.

Inițial a reprezentat Clubul Dinamo, iar în ceea ce privește principalul element care îl ajută în acest sport, bicicleta, a mărturisit: „Am același sponsor de 15 ani și mă bucur că îmi oferă biciclete valoroase. Este vorba despre reșițeanul Mircea Florescu, fondatorul BikeXpert. Cred că eu am avut privilegiul de a simți sub șa prima bicicleta de carbon, la vremea aceea cea mai tare din România. Încet-încet am început să merg la concursuri mai grele, mai lungi și mai tehnice. Am prins curaj, am diversificat participările la concursuri de anduranță, de viteză, am descoperit velodromul… și astfel au trecut deja 15 ani de competiții și de luptă pentru ascensiune în clasamente. O bicicletă de performanță de care am eu nevoie, mai ales cea de velodrom care nu se produce în serie, ajunge și până la 15-20.000 de euro. Este o bicicletă specială, fără frâne, care presupune foarte multă coordonare.

d crista pe velodrom

Campionul Daniel Crista practică ciclismul la nivel profesionist de 9 ani și reprezintă Clubul Steaua București. Este recunoscut drept unul dintre cei mai puternici și polivalenți cicliști români, cu rezultate remarcabile în competiții de Mountain Bike, șosea și velodrom. Traseul legitimărilor a însemnat inițial Clubul Dinamo, după care a trecut la BikeXpert, apoi la Tușnad (echipă de Liga a III-a la nivel mondial), a urmat o altă echipă de Liga a III-a din Danemarca și până la finalul acestui an este legitimat la CSA Steaua București. Însă ciclismul nu se practică neapărat în București, „te antrenezi după nevoile tale, pe șosea, poate vrei să faci sprint la altitudine sau vrei la velodrom. În capitală nu te poți antrena la șosea fiindcă nu ai cum, e trafic mare și e periculos.” Spune că timpul îi este organizat astfel încât ajunge și la câte 5 ore de antrenamente pe zi. Nu-și poate permite să rateze niciun minut pentru că are nevoie să își păstreze forma sportivă. De multe ori îl puteți vedea pe Daniel Crista pregătindu-se, adică pedalând „la șosea”, pe drumuri din apropierea Reșiței, către Anina sau înspre Semenic, trecând muntele la Slatina Timiș. Când are antrenamente ușoare alege traseul către barajul Secu. Și tocmai fiindcă locurile sunt atrăgătoare pentru sportivi, își dorește foarte mult ca pe viitor să organizeze cantonamente pentru performeri în zonă dar și o cupă națională de ciclism pentru copii.

„După un an de curse, după un an în care am investit tot ce am avut, după un an în care am fost mai mult plecat decât acasă, am reușit! Am reușit tot ce mi-am propus, am câștigat două medalii de aur la Cupa Mondială din Columbia, m-am calificat la Campionatul Mondial, am câștigat curse internaționale, dar, totuși, aceste eforturi și-au spus cuvântul chiar la sfârșitul sezonului, unde din păcate nu am mai putut livra aceleași rezultate. Trebuie să fim realiști, eu mă bat cu oameni care au în spate un buget imens, o organizare impecabilă. Din păcate, România se complace cu mediocritatea și în felul acesta nu va reuși nimic, nu zic de mine, eu am în spate o familie puternică, prieteni o grămadă, sponsori care mă ajută necondiționat, o echipă incredibilă, CSA Steaua București, antrenori imenși și aici vorbesc despre antrenorul meu Georgios Georgiadis și antrenorul Cristiano Valoppi, care are o dorință uriașă de a crește ciclismul românesc și în care am o încredere la fel de uriașă! La sfârșitul acestui sezon sunt în fruntea clasamentului mondial, sunt pe locul 4 într-un clasament plin de balauri.” Cât de frumos scria pe pagina sa de Facebook, Daniel Crista, la sfârșitul anului trecut!

daniel crista pe podium

La fel de entuziast a notat despre participarea sa la al doilea Campionat Mondial de Ciclism la care a avut privilegiul să fie prezent: „Ce experiență și oportunitate incredibile! Pentru asta a trebuit să fiu printre cei mai buni 24 de atleți din lume. Aproape 900 de sportivi s-au luptat să se califice. Și am reușit, m-am clasat pe locul 18. Fiecare Campionat Mondial are ceva special, înveți mult, mai ales că a trebuit să construiesc totul de la zero și sunt foarte fericit că am ajuns aici. Multă lume mă susține și îmi trimite o sumedenie de mesaje. Sunt foarte recunoscător că unii înțeleg ceea ce fac și ce înseamnă această calificare la Campionatul Mondial și, mai mult decât atât, la Jocurile Olimpice din 2024.”

Ce bucurii i-a adus ciclismul? „Posibilitatea de a vedea lumea participând la nenumărate competiții și satisfacția de a fi încurajat și aplaudat de suporteri, ceea ce nu se întâmplă la un alt job!” În curând așteaptă plecarea în cantonamentul stabilit să se desfășoare în sudul Spaniei. Anul trecut, în sezonul rece, a fost pentru o bună perioadă de timp la pregătiri în Tailanda.

Deși stabilit la Timișoara, Daniel Crista s-a aflat cu ceva vreme în urmă, acasă, la Reșița. „Am avut o întâlnire cu primarul orașului, domnul Ioan Popa, și am pus bazele unui club de ciclism. Mă bucur enorm că pot să îmi pun în valoare experiența pe care am dobândit-o în cariera de ciclist și că pot să dau ceva înapoi orașului care m-a format ca om! Mulțumesc Reșița pentru susținere!” 

d crista coperta

N.A. Recent întors de la Plovdiv, din Bulgaria, acolo unde în perioada 17-19 noiembrie 2022 s-a desfășurat Campionatul Național de Ciclism al României, Daniel Crista a câștigat probele de urmărire pe echipe, urmărire individuală, sprint olimpic și omnium, care este probă olimpică. Felicitări!

 

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/