POVESTE DE VIAȚĂ. Un timișorean la Barcelona: Dan Bunea – pasionat de calculatoare, artist activ dincolo de granițe

dan bunea ii
po 1000x100px (3) untitled design set 970x90 px

Inginerul Dan Bunea și-a construit de-a lungul ultimelor două decenii o carieră solidă în domeniul dezvoltării de software și calculatoare. Era cunoscut în lumea programatorilor timișoreni ca fiind unul foarte valoros. Beneficia de recompense financiare de top, peste media salariilor din domeniu, dar cu toate acestea a decis altceva. De câțiva ani, face parte din România celor plecați.

S-a stabilit în Spania, acolo unde de aproape patru ani trăiește o stare de bucurie permanentă, unde fiecare contact cu lumea, cu mediul, cu autoritățile, cu strada… e o provocare. Cum să nu fie o provocare să poți lucra remote, să fii digital-nomad, să locuiești în Peninsula Iberică dar să lucrezi pentru beneficiari din Franța? „Aceasta este șansa pe care părinții noștri nu au avut-o, și dacă suntem pe val de ce să nu profităm de el?”

Își amintește de vremea de dinaintea deciziei hotărâtoare:

 „Era în anul în care împlineam 40 de ani. Niciodată nu m-am gândit la plecarea definitivă din țară până înainte cu vreun an sau doi. Deși, în familie tocmai persoanele dragi cu care am crescut, au plecat în urmă cu mai mulți ani, verișoara mea stabilindu-se în Canada, la Montreal și sora mea la Paris. Sincer să fiu, contextul politic internațional de atunci, evenimentele din 2016 de la noi, m-au făcut să mă gândesc un pic mai mult la viitorul nostru, al copiilor și am pus în balanță dacă merită să stăm, dacă avem o șansă la o viață mai bună, sau plecăm. La noi PSD-ul câștigase detașat alegerile și o luaseră toate la vale, în America învingător a fost Donald Trump, se schimbau o grămadă de lucruri. Ne gândeam intens la ce va fi, cum va fi… Știu că e greu de ținut minte ce tensiuni se acumulau în unii oameni atunci, nu puteai să anticipezi ce surprize îți oferă viitorul. Sigur că privesc trecutul detașat punând în balanță acumulările de până acum dar și ce am fi realizat stând pe loc, în țară. Nu am nici un motiv să regret că am făcut acest pas. În urmă cu 7-8 ani nu era un avantaj să fii programator în Spania. Acum însă, este, fiindcă a devenit o piață mai mare și parcă și pandemia a mai schimbat lucrurile în bine. ”

Ok, Spania, dar de ce ar alege cineva tocmai capitala Cataloniei-Barcelona, un oraș sufocat de turism, cu o piață imobiliară imposibilă, trafic intens și viață zilnică foarte scumpă ?

„Am zis hai să ne ducem undeva unde ne place și unde vrem să luptăm să rămânem. Clar că a fost o hotărâre foarte bună, cel puțin așa o vedem acum. E grozav, lucrurile se mișcă, mai ales în contextul acesta al Cataloniei din interiorul Spaniei. E ceva special. De fapt asta e valabil la nivelul țării în general. Apoi, oamenii, pot spune cu siguranță că de departe spaniolii sunt cei mai prietenoși europeni. Nu știam decât câteva cuvinte de bază atunci când am venit aici prima oară în 2015. Dar nu ne-a fost greu să ne adaptăm nici mie, soției sau fiului. Cu el, e o poveste și mai drăguță: a plecat din România după două săptămâni în clasa pregătitoare și aici a fost primit direct în clasa a II-a, respectând regula privind anul nașterii. Nu vă spun cum s-au mobilizat colegii de clasă, cadrele didactice, cât sprijin am primit de la ceilalți părinți pe grupul de WhatsApp, fiecare a vrut să ajute într-un fel să recupereze cunoștințele care îi lipseau. Și da, am reușit! Acum fiul meu îmi dă clasă, vorbește catalana și spaniola (castiliana) fluent.”

pict db iv

Dan Bunea a devenit un pasionat observator al societății multiculturale și multi-lingvistice în care a ales să trăiască și povestește cu  mare plăcere despre toate provocările ivite în cale. De la cele aproape 80 de emailuri trimise pentru închirierea unei locuințe, majoritatea în engleză și rămase fără răspuns, la lipsa parcărilor gratuite și la taxarea costisitoare, descurajantă, practicată în oraș. Spune că trei ani nu a avut nevoie de mașină personală, a folosit doar mono-ciclu, (roata mobilă) iar transportul în comun fiind foarte bine pus la punct i-a fost suficient atât pentru deplasări scurte cât și pentru agrement, în zona de plajă. Lucrurile s-au mai complicat atunci când a venit pe lume încă un membru al familiei, fetița care acum la aproape un an, solicită mai multă grijă și atenție în privința spațiilor deschise și a locurilor aglomerate. „Nu totul funcționează perfect dar din punctul de vedere al educației copiilor, da, găsesc un mare plus față de România. Apoi, oamenii sunt mai prietenoși, vor să se ajute unii pe alții, sunt mai încrezători.”

1000x100 casinoherculane by sungarden gif card de energie dacus 1000x100

Revenind la Barcelona, până la urmă cum să nu alegi să locuiești în orașul acesta emblematic mai vechi decât Roma, căruia Gustave Eiffel i-a oferit întâi Turnul Eiffel ajuns în cele din urmă, în Franța? Comunitatea expaților este foarte mare și foarte activă. Sunt peste 300.000 de străini care locuiesc aici, din peste 170 de țări, iar asta îi dă orașului culoare și dinamism. Într-un top mondial, Barcelona figurează cu peste 20 de restaurante cu stele Michelin. Cum să nu iubești Barcelona, orașul lui Gaudi, orașul în care Pablo Picasso s-a format ca artist și unde la muzeul din cartierul La Ribera, poți vedea peste 4.000 dintre lucrările sale? Barcelona-orașul care te încarcă de energie, oriunde te duci și observi istorie, tradiții, artă!

dan bunea

Mare pasionat de pictură, Dan Bunea, este el însuși creator de frumos. Încă din copilărie a fost atras de pictura bisericească întâlnită în zona montană unde a crescut, la Petroșani, acolo unde bunica îl ducea la biserică obișnuit în zilele de duminică. I-a plăcut desenul de mic dar nu i-a dat importanță. Abia la 27 de ani, a descoperit Parisul la pas, și în timp ce se plimba pe străzi și-a dat seama de bogăția culturală de care avea parte. Ghidat de un prieten cunoscător, a avut o revelație în fața picturilor lui Kandinsky, stil care de atunci i-a devenit o obsesie.

Mărturisea odată: „pictura este pentru mine, călătorie, învățare, descoperire, întâlnirea mea cu frumusețea, întâlnirea mea cu universul. Munca mea este plină de energie, de speranță, de pasiune, de bucurie de viață. Vreau să scot observatorul din starea lui de zi cu zi și să-i ofer o evadare din realitate chiar și pentru o fracțiune de secundă. Îmi numesc pictura, poarta imaginației, pentru că invită privitorul într-o călătorie în propriile vise colorate. Mă inspiră imagini din univers, peisaje grozave, flori, lumină, foc, pasiune, orice. Îmi place să am dramatism și intensitate în munca mea.”

Dan Bunea realizează tablouri abstracte mari, vii, pline de culoare, contrast și energie. De cele mai multe ori folosește acrilice și tehnici mixte pe pânză, dar ocazional pictează și pe panou de lemn. „Vreau ca picturile mele să pară mai degrabă ca niște accidente incredibile și frumoase.” De-a lungul anilor, a participat la numeroase expoziții personale și de grup în numeroase locuri din țară și străinătate, în Canada, SUA, Monaco, Germania, Franța și Belgia. Lucrările sale se găsesc în colecții private din România, Marea Britanie, Franța, Elveția, Italia, Statele Unite, Canada, India, Norvegia, Lituania. Picturile pot fi văzute pe internet, pe conturi de socializare toate legate de numele său: Dan Bunea (Facebook, Instagram @danbunea, Pinterest, YouTube) sau propriul său site:  www.danbunea.ro.

În ultimii trei ani nu a mai putut picta nimic, pesemne că avea nevoie ca lucrurile să se așeze, să se facă ordine în gânduri, iar sufletul să se reumple de frumos. A reluat lucrul în fața șevaletului abia de vreo șase luni. Spune că frecvența realizării unor lucrări nu mai constituie o prioritate, nici aspectul comercial nu îl mai interesează în mod special.  Dorește ca tot ce va reuși să mai picteze, să păstreze acasă în galeria locuinței pentru efectul de „wow” în contact cu imaginile vii, pe care îl declanșează asupra oaspeților care îi trec pragul casei. Acestea să fie daruri pentru viața nouă și frumoasă de care se bucură în fiecare zi!

dan bunea 5

versay aprilie 980x120 px banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/