POVESTE DE VIAȚĂ. Reșițeanul Marius Sultan – devenit cetățean polonez, cu acte

De câțiva ani, despre reșițeanul Marius Sultan nimeni nu mai știa nimic. Nimeni din cercul lui de prieteni, dintre foștii colegi de la Brigada Județeană de Arbitri sau de la echipa de fotbal unde era legitimat. Umbla vorba că și-a găsit marea iubire tocmai în Polonia. Nimic mai adevărat, doar că povestea e mai mult decât o simplă întâmplare în care el și ea se întâlnesc, descoperă că vibrează pe aceeași lungime de undă și decid să își petreacă tot restul vieții împreună.

E despre vindecare, despre cum un om îngenuncheat de dependență are puterea de a se ridica și a se reclădi, de a-și vindeca rănile sufletului și de a face pace cu trecutul. E despre cum Dumnezeu nu-și întoarce niciodată privirea de la cei curajoși și cu inimă mare.

Desfășurăm amintirile pe mosorul timpului înapoi și… ajungem la vremea când, după 1990, în România industria jocurilor de noroc era abia la început.

Fiind doar un puști influențabil și ușor de corupt, a gustat din plin fascinația câștigului rapid. Își amintește cum pentru întâia dată un văr l-a dus la păcănele, unde a exersat în neștire aparatele mecanice. Îi plăcea cum se roteau imaginile, cum se schimbau culorile, cum se aliniau simbolurile și cum adesea era câștigător. Avea buzunarele pline, doldora de monede, dar multe dintre ele erau însușite din încasările mamei după o zi de muncă, pe autobuz.

Experiențele au continuat în timp cu o mulțime de atracții și, odată cu trecerea anilor, a jucat tot ce se putea juca și există în industria jocurilor de noroc. De la poker, pariuri sportive, până la ruletă, black-jack și alte minunății care se petrec în cazinouri. Toate astea pentru că avea bani! Prin comparație, spune că pe vremea aceea mama lui primea un salariu de 3 milioane de lei. La service-ul unde lucra, Marius câștiga 6 milioane, iar ceea ce obținea din munca part-time de la o vestită (pe vremuri) sală de jocuri din Reșița, sărea de 20 de milioane de lei. Ani de zile, tot ce câștiga se ducea pe plăcerile determinate de dependența de care era conștient însă nu o putea învinge. Ba mai  mult, problemele se acutizau. A ajuns să ia bani împrumut pentru a-și alimenta adicția. Era vorba despre sume mari.

„Eram în anul doi de facultate, specializarea Ingineria lemnului, când am decis că trebuie să fac ceva. Eram plin de datorii, prietenii îmi întorceau spatele rând pe rând, iar relația cu familia, părinții și frații devenea tot mai dificilă. Așa că trebuia să pun capăt acestui stres permanent. Și cea mai bună soluție la momentul respectiv a fost să plec la muncă în străinătate”.

Marius a devenit astfel, cetățean european, migrant și făcea naveta între România și Germania. Mare parte din an lucra la Reșița, apoi patru luni pleca. După doar două sezoane de trudit pe câmpuri cu sparanghel, a reușit să-și plătească datoriile, să se întremeze și să mai și rămână cu ceva bani în buzunar.

Acela a fost momentul declicului, când și-a spus că „viața mea înseamnă mai mult decât am acum, lumea este uriașă și trebuie descoperită”.

Și-a dat seama că se poate trăi îndestulător, asta desigur, dacă muncești. În Germania era plătit cu 1.500 de euro pe când acasă, la Reșița, salariul lunar nu sărea de 300. A prins astfel gustul banilor mulți, munciți cu trudă, ce-i drept. A fost și o conjunctură favorabilă pe care reșițeanul a valorificat-o! Vorbea engleză, germană și franceză, s-a dovedit a fi un bun comunicator, prietenos și de foarte mare ajutor celor de la ferma agricolă. A devenit în scurtă vreme omul de bază, care putea face legătura între alți migrați din Europa de Est și angajatorul neamț. Și-a câștigat astfel, reputația de muncitor harnic, vorbitor de limbi străine, dispus să ajute în dialogul cu oamenii nou veniți.

Așa a început să prindă rădăcini printre străini. Tot acolo, la muncă, a întâlnit-o pe Anna, poloneza blondă, care i-a picat cu tronc pe loc. De fapt, trăsăturile fine, delicate, vorba domoală și blândă au fost câteva dintre însușirile pe care Marius le-a apreciat, deși se înțelegeau greu, fiindcă Anna nu se prea descurca în germană sau engleză.

Dar sentimentele erau mai puternice decât cuvintele, așa că timpul a găsit și pentru ei rezolvare! Alături de Anna, a ales să rămână, ba mai mult, să plece împreună la muncă și în alte țări din Europa. Astfel au lucrat amândoi nu doar în Germania, ci și în Belgia și Olanda.

În 10 ani, au acumulat experiențe nenumărate și, desigur, ceva mai mulți bani care le-au permis să se gândească la viitor, la o familie. Au ales să rămână aproape de părinții soției și s-au stabilit la Kielce, un oraș cu aproape 200.000 de locuitori, situat la distanțe aproximativ egale între Varșovia și Cracovia.

Astăzi, fostul arbitru și fotbalist în ligile județene, reșițeanul Marius Sultan, se declară a fi cel mai fericit pământean! A devenit de doi ani cetățean polonez cu acte, a reușit să se vindece de rănile trecutului și a uitat, cu foarte mare greutate, de obsesia jocurilor de noroc.

A reușit să ajungă aici cu mult suport din partea Annei, care purta și ea povara unor eșecuri sufletești din alte vremuri. E și mai fericit pentru că au reușit să devină părinți după multe încercări, bani cheltuiți și tehnici medicale eșuate. Când nu au dat rod fertilizările in vitro sau inseminările artificiale, natura și-a spus cuvântul! Au venit pe lume ca un dar fetele lui dragi pe care, ca orice părinte, le iubește nespus, Nikola și Natalia. Fiindcă, așa cum spuneam, Dumnezeu nu-și întoarce niciodată privirea de la cei curajoși și cu inimă mare!

O singură tristețe are Marius, cea legată de dorul de casă, de familie și prieteni, de vacanțele petrecute la bunici și ar da orice să mai cutreiere dealurile din împrejurimile satului Delureni, comuna Ponoare, în Pădurea Liliacului, foarte aproape de Podul lui Dumnezeu (podul natural de piatră) din zona Baia de Aramă. Îi este dor de brânza bănățeană cea uscată și de sarmalele mamei pregătite de Crăciun pe care nu le regăsește în tradiționalul „bigos” polonez, un soi de mâncare de varză acră cu carne.

Se bucură însă de toate oportunitățile ivite în cale, un job bun la Fabrica Kiel-Pak, cel care îi permite un salariu cu mult peste medie. Iubește vacanțele din fiecare vară la Marea Baltică, cele de iarnă la munte și simte cum țara în care s-a stabilit face progrese vizibile. Și-a îndeplinit visul, acela de a primi creditul pentru locuința frumoasă, spațioasă și mult așteptată de familie.

Pentru toate astea, dar mai ales pentru că a reușit să se vindece de tarele trecutului, că nu-l mai apasă nicio datorie și că poate sta cu capul sus, reșițeanul Marius Sultan, un ortodox, într-o țară majoritar catolică, merge în fiecare duminică la biserica din apropierea casei.

Îi aduce slavă Celui de Sus pentru că și-a învățat lecția alegerilor nepotrivite de pe vremea în care era tânăr și neliniștit!

• Tweet
• Pin It