POVESTE DE VIAȚĂ. Reșițeanca Anda Luiza Fărcășescu și-a descoperit la București marea pasiune pentru dans

În urmă cu mai bine de un deceniu, a luat-o de la zero la o școală de dansuri latino, exersând primii pași. A ales această formă de manifestare artistică din nevoia de a-și împlini o bucurie în plus, transformând în interes propriu avantajul oferit de capitală, unde numărul cluburilor de dans existente este destul de mare. A îndrăgit bachata, salsa, kizomba, salsa cubana, stiluri învățate la Școala Salsa Loca și spune că mai apoi, a atins adevărate performanțe cu trupa Școlii Latin Dance.

Deși toate stilurile de dans latino se aseamănă prin ritmul lor, interacțiunea dintre parteneri, mișcările energice și pasiunea reprezintă anumite diferențe care le conferă stilul unic. În țară sunt câteva localități consacrate unde au loc festivaluri de salsa. Este vorba despre Vama Veche, cu invitați internaționali de renume, apoi București, Timișoara, Cluj, Brașov sau Iași. „Romanian salsa week festival” a devenit un eveniment de anvergură, un adevărat fenomen dansant cu mii de participanți.

De-a lungul timpului a făcut parte dintr-o trupă de show, participând la numeroase festivaluri naționale de salsa, dar și din trupa de evenimente Red Dance, invitată să susțină momente artistice la diferite festivități, aniversări, evenimente corporatiste, nunți, botezuri sau evenimente caritabile. Se dansează orice gen, de la dansuri grecești, la țigănești, cu coregrafii diferite. O adevărată provocare a fost însușirea suitei de dansuri populare din șapte zone ale țării, într-o reprezentație de 20 de minute. Înainte de pandemie, în weekenduri, programul trupei era plin, existând și câte 6-7 evenimente pe seară, ceea ce presupunea o alergătură permanentă de la o adresă la alta.

 „Am descoperit dansul destul de târziu, pe la 35 de ani, dar m-am dedicat acestei pasiuni cu tot sufletul. Am avut colegi de trupă tineri, de 18-20 de ani, am dansat cu copii de vârsta băiatului meu cel mare. Tocmai aceasta este frumusețea în dans, că nu se fac diferențieri. Există deopotrivă pensionari, adulți, dar și copii. M-am simțit foarte bine pe scenă! Pentru mine dansul înseamnă relaxare totală. La sală, la repetiții, toate problemele mele, facturi, mâncare, casă, rămâneau undeva în urmă și puteam să mă detașez… pur și simplu simțeam libertate. Mă încărcam cu energie pozitivă, cu toată muzica aceea bună. E un vibe pe care îl înțelegi doar participând. Cu al treilea copil s-a întâmplat să dansez fiind însărcinată!”

Precum personajul din poveste, Anda Fărcășescu, are toate șansele să fie soacra cu trei nurori. Pentru că în lumea reală, ea trăiește o poveste cum nu se poate  mai frumoasă. Are trei băieți cărora li se dedică trup și suflet și spune că cea mai mare împlinire o trăiește prin copii. „Ei sunt totul pentru mine și zic așa că dragostea unei mame nu se împarte niciodată la copiii ei, ci se înmulțește!” Culmea coincidenței, băieții sunt născuți într-o zi de 17, dar în luni diferite, la distanță de șapte ani sau multiplu de șapte. Primul, absolvent de Litere, are deja cariera lui la o firmă, cel mijlociu e licean, iar ultimul sosit are doar trei ani și este răsfățatul tuturor. El e motivul pentru care deocamdată mama a luat o mică pauză de la dans.

Despre reșițeanca Anda Fărcășescu trebuie amintit faptul că a fost parte a primului colectiv al televiziunii locale Terra Sat Reșița, care în 1994 căuta să formeze jurnaliști. A fost admisă la concursul pentru postul de reporter-redactor, chiar dacă nu avea încă 18 ani, tocmai absolvise liceul. Cu siguranță și-o amintesc de pe micul ecran cei care au fost martorii puternicelor schimbări și înnoiri care se produceau după Revoluție în mass-media românească. Se înființau televiziuni naționale private, apăreau posturi de radio ca alternativă la cele de stat existente și intrau pe piață televiziunile locale cu mici redacții în toată regula. Jurnaliștii făceau pionierat, se învăța din mers, din experiențele altora, se experimenta și cu toate acestea se obțineau rezultate spectaculoase, apreciate de public.

Anda Fărcășescu vorbește cu foarte mare plăcere despre perioada aceea cu prima echipă alcătuită și primii săi colegi: Claudia Ciortuz, Mihaela Glăvan, redactorul-șef Mario Balint, cameramanii Ovid Teodoriu, Puiu Voina, Bujorel Purice și Doru Marcu. A legat prietenii pe viață cu majoritatea celor din colectiv.

Apreciază timpul valoros petrecut pe teren la filmări, apoi montajul înregistrărilor la studio alături de operatorul de imagine și la urmă obținerea produsului finit. Reportajele, știrile, interviurile efectuate pe stradă, anchetele erau difuzate pe post și obțineau „validarea” din partea telespectatorilor care la vremea aceea nu aveau prea multe alternative.

După primul an de studenție la Timișoara a plecat la București pentru a-și continua studiile începute la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. „Bineînțeles că eram conștientă de oportunitățile care erau cu totul altele la vremea aceea, lumea parcă voia să plece din Reșița. Era un orășel mic, neînsemnat, pe când capitala oferea altceva.” Spune că acea perioadă a însemnat un avânt puternic în profesie datorat numeroaselor colaborări cu instituții de presă consacrate precum BBC și Europa Liberă. „Am întâlnit niște oameni deosebiți cu care am colaborat și m-au susținut, dar pot să spun că Bucureștiul în sine nici după 20 și ceva de ani de când sunt aici nu e al meu, nu mă regăsesc! M-am adaptat cumva, m-am obișnuit, dar am sentimentul acela de neapartenență, nu regăsesc atmosfera aceea caldă și oamenii de la noi. E foarte mult stres, multă agitație, parcă e prea mare amalgamul. Reșița în schimb e acasă! Ajung o dată pe an, dar am mereu sentimentul acela de baterii încărcate. Eu încă îmi păstrez felul bănățean de a vorbi cu «câta» și salut cu «ceau».”

Jurnalismul a fost o rampă de lansare în cariera pe care a început-o de timpuriu. A rămas oarecum în domeniu chiar dacă între timp a schimbat barca devenind funcționar public, însă pe o treaptă superioară ca grad profesional. Lucrează în Departamentul de Relații cu Presa al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate din București.

Și, ca să închidem cercul cu ceea ce am început, cu dansul, să amintim că Anda Fărcășescu are o colecție întreagă de costume pentru spectacole. Sunt achiziție proprie în numele școlii de dans, dar spune că le păstrează cu sfințenie ca să-i amintească de vremurile frumoase în care strălucea pe scenă.

Bine spunea Mark Twain: „Dansează ca și cum nu te vede nimeni, iubește ca și cum nu ai fost niciodată rănit, cântă ca și cum nu te-ar auzi nimeni, trăiește ca și cum ai fi singurul om de pe pământ!” 

• Tweet
• Pin It