POVESTE DE VIAȚĂ. Ramona Sav – din Reșița în India, la Bollywood!

ramona sav
picnic iulius1000x100

Povestea ce urmează face parte din categoria celor în care viața bate filmul. Ai fi tentat să crezi că doar în filme pasiunea nemăsurată pentru dans și muzică a unui tinere de 16 ani poate fi luată în serios de către mamă, de familie, de comunitate, autorități sau chiar de state. Totuși, exact așa s-a întâmplat în urmă cu foarte mulți ani, când toate planetele s-au aliniat și i-au deschis tinerei reșițence Ramona Sav drumul către India.

„Am fost un copil de provincie care a avut curajul să-și urmeze visul. Am simțit de mică o atracție specială pentru dansul indian, pentru muzica și filmele care erau la modă în copilăria mea. Sursă de inspirație nu prea aveam la vremea aceea, erau doar pelicule care rulau la cinematografele din Reșița și pe care le învățasem pe de rost. Ceea ce la început părea o joacă s-a transformat apoi într-un lucru cât se poate de real. Mama mă încuraja și mă susținea mereu, iar eu am început să mă documentez din diferite surse (atunci nu aveam calculator acasă, iar internetul abia își făcea loc în cotidian), împrumutam cărți de la bibliotecă, documentare tv sau materiale publicitare. Mă interesa tot ce avea legătură cu India, cartea mea de căpătâi fiind «Maitreyi» de Mircea Eliade. Citeam despre civilizație, cultură, artă și tradiții și am început să învăț limba engleză, pentru că rusa și franceza predate la școală nu aveau cum să mă ajute prea mult. În timp ce colegii și prietenii mei visau America și în general Vest, eu ținteam spre polul opus, spre Orient, ceea ce multora li se părea imposibil de realizat. Probabil că de aceea nici nu am fost luată prea în serios decât atunci când lucrurile au început să prindă contur”.ramona 2

Ramona Sav spune că asta s-a întâmplat odată cu apariția sa la televiziunea publică într-o emisiune de divertisment, când a surprins pe multă lume cu povestea sa. Pe urmă spune că a plecat cu mama la Ambasada Indiei, de ziua națională a acestui stat, în 26 ianuarie, și asta numai pentru a susține un mic moment artistic fără să se gândească la faptul că acest lucru îi va schimba viața!

leader board 728 x 90 px

Pesemne că înalții funcționari din instituție au fost foarte impresionați pentru că ambasadorul din vremea aceea a invitat-o la interviu. Era în anul 1995, avea doar 17 ani și era în clasa a XI-a când a obținut prima bursă pentru studiul limbii hindi, în baza unui parteneriat româno-indian. Atunci a plecat, singură, cu avionul, fără să știe foarte bine limba engleză, fără vreo persoană cunoscută prin preajmă, dar a meritat fiindcă această primă experiență a călit-o și i-a dat aripi pentru a merge mai departe. După cinci luni, în 1996, a revenit la Reșița unde o așteptau colegii de clasă și profesorii, dar și examenul de Bacalaureat pe care spune că l-a luat cu brio. Odată încheiată această etapă, s-a înapoiat în India, la Mumbai, pentru desăvârșirea sa profesională. Urma și bursa academică de studiu a artei dansului (două dintre cele șapte dansuri clasice indiene, caracteristice regiunilor acestui stat cu peste un miliard de locuitori).

Ramona Sav spune că s-a născut sub zodia norocului și că alegerea făcută în copilărie dintr-o joacă a fost cea mai potrivită.

„Pe plan profesional, pot să spun că am făcut tot ceea ce poate face un artist profesionist pentru a se face cunoscut. Am ajuns la Bollywood pentru mai multe roluri principale în seriale (dovadă fiind înregistrările postate pe YouTube), am lucrat în zona de entertainment, modelling, am participat la diverse show-uri de televiziune și campanii publicitare,  într-un cuvânt am activat în industria de divertisment, care în India este foarte bine dezvoltată și apreciată. Am fost prezentă la diferite acțiuni culturale, festivaluri, evenimente corporatiste sau lansări de produse”.

Odată cu trecerea anilor, s-a specializat în dans clasic, a devenit instructor de fitness și yoga, dezvoltând o pasiune aparte pentru aerial yoga (o modalitate de practicare a acestui sport utilizând o eșarfă petrecută printr-un dispozitiv – scripet prins în tavan).

aerial yoga

Din păcate, pandemia de coronavirus i-a dat toate planurile peste cap. În India, ca aproape peste tot în lume unde virusul este prezent, au fost impuse restricții de mobilitate, distanțare socială și au fost suspendate de mai bine de un an deja toate activitățile artistice şi spectacolele cu public.

„În prezent sunt ocupată cu viața de soție și de mamă, implicându-mă şi susținându-l pe fiul meu de 13 ani să depășească greutăţile şi presiunea impusă de şcoala online. Sigur că încerc să îmi rezerv timp şi  pentru mine, pentru dans, pentru a mă menţine în formă, dar mă dedic şi celorlalte pasiuni pe care mi le-am descoperit pe parcursul anilor, în principal, yoga şi desigur meditaţia.”

Cu ceva vreme în urmă, familia Ramonei Sav a luat în calcul să părăsească India. Scenariul de a se întoarce toți trei în România îl aveau planificat de mai demult, încă dinainte de pandemie. Din păcate, în momentul de față sunt în așteptare și o grămadă de motive îi împiedică să ia o decizie in acest sens. În primul rând trebuie să observe cum va evolua situația sanitară în lume, apoi să aleagă orașul potrivit (Timișoara, Cluj, Brașov sau București), pe urmă să găsească școala potrivită pentru Ivy. Soțul și tatăl, Bhupender Sharma, nu are probleme de mobilitate, el se adaptează ușor, e un fel de cetățean planetar pentru că a călătorit mult prin lume fiind specialist manager în industria de exploatare a zăcămintelor naturale. Chiar dacă este cetățean indian, timp de zece ani a locuit și în Rusia.

ramona si sotul

Familia româno-indiană își dorește să revină în Romania, deși profesiile lor i-ar avantaja oriunde în Europa sau dincolo de ocean, în America, și asta mai ales pentru că în casă se vorbește atât engleza, cât și limba hindi.

„România este locul unde îmi încarc bateriile, este și va rămâne «acasă», indiferent unde voi alege să trăiesc. Nici nu știți cât de frumoasă și verde e țara asta și mult mai puțin poluată decât India! Fiul meu iubește Reșița, orașul în care m-am născut, poate mai mult decât mine, chiar dacă a petrecut doar câteva vacanțe aici. Mulți cred că, trăind în altă țară, identitatea se diminuează, însă dimpotrivă, printre străini sunt situații și momente când simți mai românește decât dacă ai fi aici, acasă, în România. Am întâlnit indieni care știu cine e Nadia, au auzit despre Castelul Bran și Vlad Țepeș, dar și persoane destul de numeroase care atunci când le spun că sunt din România, mă identifică «aaa, parte din Rusia» și mereu trebuie să explic că noi suntem un popor distinct din Europa cu limbă și identitate proprie”.

Ramona Sav  dorește să revină în România, în primul rând, așa cum spune, pentru fiul său. El e mare iubitor de natură și amator de sporturi extreme (bicicleta, skate) pe care din păcate în India nu le poate practica, acolo fiind la putere cricketul și tenisul. În plus, este și o chestiune de cultură. Familiile indiene preferă să fie preocupate de educația copiilor decât de a-i transforma în sportivi.

„Părinții își văd copiii mai degrabă medici sau IT-iști decât atleți, baschetbaliști sau fotbaliștii. Eu îi las libertatea să aleagă și să iubească mișcarea, îmi doresc să fie un luptător, să aibă spirit de campion! Și am să-l încurajez să facă asta! Deja am început să studiem împreună limba română, cu ajutorul cursurilor oferite pentru străini de site-uri românești. Mai am un motiv pentru care îmi doresc să revin în România: societatea indiană este destul de exigentă, are alte așteptări de la un artist străin care, în viziunea ei, trebuie să interpreteze alte stiluri, de pildă belly dance, can-can, samba, și nicidecum dansuri indiene (deci nu poți fi profet în țara nimănui). Sunt puțini cei care încă mai apreciază dansurile tradiționale și pe cele clasice pe care  le-am studiat. Și apoi eu vreau să continui dansul, visez la clipa când voi putea deschide propria mea școală de dans și atunci voi avea libertatea să aleg felul în care îmi pun în valoare cunoștințele, arta și tehnica dobândite în atâția ani de muncă stăruitoare. Vreau să încurajez tinerele generații să conștientizeze prezența oportunităților de a experimenta deprinderi vocaționale în cât mai multe domenii mai ales artistice. Cu cât sunt mai numeroase și mai diferite, cu atât cresc șansele de cunoaștere și dezvoltare a unor aptitudini speciale care asigura performanță. Nimic nu e mai plăcut pe lume decât să faci ceea ce îți place”!

ramona si familia