POVESTE DE VIAȚĂ. Despre street art sau realitatea urbană a prezentului, cu artistul vizual Corina Nani

cori nani 1

Timp de zece ani a fost coordonatorul Festivalului Internațional de Artă Stradală FISART Timișoara, care între 2011 și 2021, de la o ediție la alta, a adus orașului mai multă culoare și mult mai multă lumină. Alături de artiști din Statele Unite ale Americii, America Latină și din Europa, Corina Nani a contribuit la regenerarea unor clădiri uitate, a schimbat imaginea mai multor imobile, pereții pasarelelor și podurilor, pe cea a unor clădiri dărăpănate, ziduri de instituții și clădiri private.

Anul trecut am lansat cartea «Fisart Retrospective», povestea proiectului urban, în care am pus toate trăirile și emoțiile pe care le-am avut pe parcursul celor zece ediții. A fost multă adrenalină, teama de eșec, nopți nedormite, dar ce frumos a fost! Și acum simt entuziasmul… O experiență extraordinară care m-a făcut mai responsabilă, mai organizată și mai atentă la cei din jur, o experiență prin care am dezvoltat prietenii cu oameni speciali, cu artiști din afara țării care mi-au oferit extrem de multe satisfacții! Am reușit să aduc acestui oraș o identitate locală, o mândrie pentru mine timișoreancă fiind. Eram copil și am crescut într-un oraș cenușiu, de la ideea aceasta am plecat, de a colora orașul, de a-l face mai uman, de a-i da o identitate cât mai frumoasă.”

În timp, mâna artistei și-a lăsat amprenta pe numeroase edificii care au devenit astfel mult mai vesele și mai încărcate de mesaj. S-a întâmplat nu doar în Timișoara, acolo unde împreună cu alți artiști a fost realizată pe un siloz, cea mai mare pictură murală din țară, în cadrul proiectului Memoriile Cetății – al Asociației Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii.

siloz pictura murala

Un alt exemplu avem la Reșița, pe două dintre blocurile de locuințe situate în Lunca Pomostului. Corina Nani, alături de artistul arădean IRLO, semnează picturile murale pe care Primăria municipiului le-a dedicat Festivalului Reșița Custom 2019.

corina nani desen custom

Corina Nani este artist vizual, grafic designer, pasionată de street art. „Eu, ca artistă în spațiul public, mă simt forte bine când sunt lăsata să «dansez», adică să las acea amprentă de artă stradală, fiindcă totul este o coregrafie urbană. Arhitectura și dansul (street art) sunt un mariaj perfect, bazat pe ritm și spațiu. Sunt două discipline ce stabilesc o legătură aparte, ele se află într-o permanentă căutare de noi stiluri, tehnici, drumurile lor ajungând mereu în acel punct comun care apare sub forma unei picturi murale. Acesta e momentul în care lucrarea artistică trebuie adaptată și configurată pentru a susține povestea clădirii, ajungând să creeze un spectacol complet, unitar și coerent în care se regăsesc toate elementele și împreună contribuie la exprimarea ideii mesajului principal. Pot să afirm că street art și arhitectura au o rădăcină comună, adică se nasc din împletirea spațiului cu lucrarea murală care iese în evidență oricărui privitor. De asemenea, atât arhitectura cât și street art utilizează același limbaj de forme, texturi, culori și ritm, aplicate pe un suport solid pentru a transmite un mesaj. Această dublă apartenență explică succesul și ajunge la un public reticent, la presupusul eremitism al artei contemporane și curge ușor cu fluxul de imagini care alimentează rețelele sociale.”

corinani fisart 2015

Desenul a atras-o din copilărie, fiind modalitatea de exprimare a firii sale introvertite. Desena mult, orice și cu mare plăcere, astfel că a urmat cariera vocațională încă din gimnaziu, la Liceul de Arte Plastice din Timișoara. Pregătirea a continuat firesc în același domeniu, deși, după cum mărturisește, în paralel, atât în timpul liceului cât și al facultății, a existat și un plan B, privind o posibilă carieră sportivă: „Am fost voleibalistă de performanță, legitimată la Clubul sportiv Timișoara, dar am jucat și în Divizia națională. Pe urmă, am avansat la categoria profesionistă evoluând în Franța. Îmi plăcea foarte mult sportul acesta, apoi să călătoresc, să văd lumea, să fiu pe drumuri, mereu în mișcare. Cochetam cu ideea de a deveni antrenoare și simțeam că sunt cumva la o răscruce de drumuri.”

cori nani

Dar până la urmă alegerea a fost arta, domeniu căruia i s-a dedicat la nivel de excelență. De 16 ani formează tineri studenți ai Facultății de Arte și Design de la Universitatea de Vest din Timișoara, fiind cadru didactic, în prezent conferențiar universitar. Sportul a rămas pe plan secundar, la nivel de dorință. Pentru așa ceva nu mai are timp deloc, fiind ocupată cu studenții, predarea, pregătirea pentru cariera lor profesională, coordonarea de proiecte și expoziții.

corinani nuduriArtistul vizual Corina Nani vorbește cu multă pasiune despre street art (considerată o artă liberă), un fenomen care a devenit nu doar acceptat, ci și susținut de autoritățile locale, transformându-se astfel în artă comanditară, artă publică. „Este o graniță fină între cei doi termeni, mi-a luat ceva timp să înțeleg și eu acest fenomen, să trăiesc cu artiștii, să îmi dau seama de ceea ce se întâmplă. Este un domeniu extrem de provocator. De fapt, marile curente în arta modernă, în arta contemporană iau naștere în stradă. Cumva artiștii din muzee, din galerii, se inspiră din arta stradală.”

corinani si copiii

Un punct de atracție interesant în Timișoara, pe care dacă nu l-ați văzut încă merită să-l vizitați, este Undertown Street Art Galery aflat în subteranul nou construitului Iulius Town. Despre realizarea acestui proiect, Corina Nani își aduce aminte cu mare plăcere: „în 2019 a  fost o cursă contracronometru din februarie și până la sfârșitul lunii august, când timp de cinci luni, post să spun că nu am văzut lumina soarelui, lucram de dimineața și până seara târziu, inclusiv noaptea. A fost ceva inedit fiindcă atunci se construia totul de la zero și am experimentat alături de artiștii participanți, cum e să creezi cot la cot cu muncitorii, între betoniere, basculante, în zgomot și permanentă agitație. Dar am reușit, asta e important! Este un spațiu deschis care grupează toate formele de expresie artistică, stiluri și abordări diferite, fiind de fapt o panoramă a creației libere, independente, într-un spațiu public.”

Au fost prezenți la Timișoara creatori valoroși, doi dintre cei mai renumiți artiști ai genului din lume, un artist din Argentina și o artistă din Mexic, dar și din America de Nord, din Venezuela, Argentina, Lima-Peru, Spania, Brazilia. Galeria Undertown este recomandată de tripadvisor.com ca fiind în topul atracțiilor ce trebuie vizitate în orașul de pe Bega.

undertown corina nani

Pentru a intra în starea de creație, fiecare artist are nevoie de timp pentru a rezona cu acel spațiu, de a-l înțelege, pentru a se conecta cu suprafața ce urmează a fi îmbogățită, înfrumusețată. Corina Nani a împărtășit câteva impresii în acest sens: „e ca și cum am avea un dialog cu acea clădire pentru că majoritatea clădirilor cumva, au o poveste de spus. Este important pentru noi ca artiști să facem ca acea clădire să fie unică, dar să se integreze în peisaj alături de alte clădiri din spațiul public, de arbori, de vegetație. Avem nevoie să respectăm estetica urbană pentru spațiul public și mai ales să contribuim la educația urbană, un plus pentru locuitori, pentru comunitate.”

Artistul vizual Corina Nani s-a axat de o bună perioadă de timp pe partea educativă, împotriva abandonului școlar, implicându-se în mediul copiilor defavorizați, copii romi, clasele I-IV, de la Școala generală nr.1 din Timișoara. „Lucrând cu acești copii, cumva le dai speranțe, le dai aripi, că uite, mai sunt și lucruri frumoase în viața asta. A fost minunat să lucrăm împreună și rezultatele muncii noastre se văd pe pereții școlii.”

corinani zid scoala romi

Corina Nani a fost premiată la sfârșitul anului trecut la Gala Implicării Sociale, eveniment dedicat celebrării partenerilor sociali ai Universității de Vest din Timișoara implicați în promovarea bunăstării categoriilor vulnerabile de populație. Cu această ocazie au fost prezentate zece povești inspiraționale ale unor oameni, organizații și instituții implicate în promovarea accesului la educație pentru copiii și tinerii proveniți din grupuri vulnerabile.

De-a lungul carierei sale didactice dar mai ales artistice a fost răsplătită cu numeroase distincții dar poate că cel mai de preț premiu este cel oferit în anul 2015 de către Uniunea Artiștilor Plastici, Premiul pentru artă în spațiul public.

YouTube video

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/