POVESTE DE VIAȚĂ. Cu reșițeanul Alin Știrban – despre filozofia timpului la firma Ewals Cargo Care din Barcelona

alin stirban

După 7 ani petrecuți la radio, a dat căștile de regizor tehnic din regia de emisie pe căștile de coordonator de trafic într-o vestită companie de logistică. Cu alte cuvinte, a schimbat muzica, la propriu și la figurat! Era mare nevoie în echipă de un român pe o poziție de începător care să lucreze în dispecerat. Condiția era să știe suficient de bine engleză pentru a traduce și a aplica instrucțiuni legate de tot ce înseamnă transportul mărfii din punctul A în punctul B. O întreagă filozofie a muncii pe care un neavizat, din exterior, nu o poate înțelege.

S-a hotărât  repede, în două săptămâni era deja plecat, instalat și dornic să-și schimbe viața, să alunge monotonia și să învețe lucruri noi. Abia terminase ingineria la Reșița, specialitatea electrotehnică, avea diploma în buzunar și un milion de planuri în minte. Știa că i s-au deschis larg porțile și că e pregătit să cucerească lumea!

Fusese vrăjit de poveștile unchiului său, șofer de TIR, care îi îmbrăca în cuvinte frumoase tot ce înseamnă meseria, minunățiile pe care le vede colindând Europa la volanul mastodontului său; de la transportul de marfă, la experiențe interesante și provocări de tot felul, contactul cu diverși beneficiari, firme de renume despre care doar a citit sau a văzut în filme. Abia acum, peste ani, apreciază la adevărata valoare spusele de atunci legate de ineditul muncii care dă posibilitatea de a parcurge mii de kilometri în câteva zile și poți să treci astfel prin mai multe anotimpuri. Azi ești la Barcelona, în zi de vară, mâine la Paris e vânt, la Roma plouă ușor, dar pe urmă, aproape de fiordurile nordice, poate ninge…

A plecat în 2008, într-o norocoasă zi de 13 mai, la începutul crizei economice mondiale, când valuri-valuri, conaționali de-ai noștri migrau în străinătate în căutarea unui loc de muncă mai bun. Lui Alin Știrban i s-a ivit ocazia și nu putea rata: era chemat la una dintre cele mai puternice firme de transport internațional, Ewals Cargo Care, companie olandeză de transport cu activități în 15 țări, cu sediul central în Spania, la Barcelona. Deține aproape 2.000 de salariați, 4.000 de tiruri care circulă și alte 2.000 aflate în  terminale maritime sau în service. Marea majoritate a celor care lucrează pentru companie sunt străini, cei mai mulți șoferi din Estul Europei. Nu știa limba, nu cunoștea mare lucru despre logistică, nu avea unde locui, astfel că primele săptămâni petrecute la hotel au fost de infern, dar, cu toate acestea, era hotărât să depășească greutățile începutului.

I s-a promis un training de 6 luni, dar până la urmă, după trei săptămâni s-a văzut aruncat direct în gura lupului, în fața mai multor monitoare.

alin la lucru

„Era nevoie de mine atunci, fiindcă ardea, era lipsă de personal și m-au pus să coordonez din start 5 tiruri, sigur că sub îndrumarea șefului de departament. Adică să mă ocup de la documentele mărfurilor din camion, scanarea codurilor, inventariere și până la comunicarea directă cu șoferul român care pleca în cursă. Totul cu ajutorul softurilor performante, cu o capacitate mare de stocare a informației. Dacă la început lucram cu trei monitoare, căști cu fir conectat la telefonul central, acum lucrurile au evoluat mult. Nu se mai folosește vocea (asta și din rațiuni de protecție a persoanei, pentru a nu lăsa loc la interpretări) comunicarea este strict informatică”.

Lui Alin Știrban i-a plăcut de la început lumea miraculoasă în care a intrat, un adevărat Turn Babel unde se vorbeau la un moment dat 21 de limbi și, pas cu pas, și-a dat seama că nu există monotonie, că rutina unei munci plictisitoare nu îl va copleși niciodată. Spune că i se potrivește mănușă ceea ce face deja de 13 ani cu mare plăcere. Știe că logistica are un viitor asigurat fiindcă tot ceea ce ne înconjoară, orice produs, a fost într-un fel sau altul transportat într-un camion. Printre cei mai puternici beneficiari pentru care a lucrat sunt General Motors, Zara de la Inditex, Daimler-Mercedes, Nissan, TNT și DHL.

S-a convins că în societatea spaniolă, în general, cosmopolită de altfel și la firma Ewals în mod special, contează „abilitățile personale, capacitatea de adaptare, de comunicare și nu contează de unde ești. Poți să ai 20 de diplome prinse pe piept că nu te vor avantaja și nu îți vor aduce niciun beneficiu. Eu nu am avut nevoie să îmi valorizez diploma de inginer niciodată și cu toate acestea am crescut financiar, am fost recompensat material și motivat periodic”. Cea mai mare plăcere a fost înscrierea la modulele de formare profesională decontate de către firmă și parcurgerea lor timp de 6 ani. La Institutul Lingvistic Catalan din Barcelona a studiat limba spaniolă (castiliana) la nivel profesionist, din pură pasiune. Această calificare suplimentară îi poate deschide în viitor drumul către o carieră didactică. Deocamdată se bucură să descopere multitudinea de construcții gramaticale în limba lui Cervantes și să vorbească elevat. Ceea ce sigur că nu a rămas neobservat primind adesea aprecierile colegilor și prietenilor spanioli.

De șase ani nu mai urmărește transportatori, ci se ocupă de dezvoltarea de softuri pentru optimizarea activității fiindcă în logistică, mai ales, timpul se traduce în bani! „Tendința este de a ajunge la «Logistica 4.0», o adevărată filozofie în care vorbim despre partea fără suflet a transportului, unde omul aproape că iese din ecuație. Toate documentele se transmit automat, se lucrează cu scanere cu laser pentru eficientizarea spațiului din camion. Se previzionează ochelari care conțin ecrane cu cameră ce scanează în 3D, astfel că în 10 secunde se știe ce trebuie încărcat și în ce volum. Calculatorul va ști în câteva minute ruta, timpul necesar de ajungere a transportului și de descărcare. Alfabetizarea unui calculator înseamnă inteligență artificială aplicată. Deci omul va fi undeva departe. Dar toate acestea la viitor!”

familia stirban 2

Singurătatea de la începuturile stabilirii lui Alin Știrban în Spania a fost înlăturată curând fiindcă cea care urma să îi devină soție, Adelina, l-a urmat. Desfășoară activități administrative la o grădiniță și la rându-i, simte că este apreciată. În ceea ce privește relaționarea sunt foarte bucuroși că au parte de prețuirea celor din jur, a unei părți a comunității din Martorel, oraș satelit al Bercelonei acolo unde locuiesc de la început și unde petrec împreună sărbători, evenimente și momente importante din viață. Și ca povestea să se încheie rotund, intervine și micuța Carla, rodul bucuriei părinților care fac orice pentru ca ea să crească și să se dezvolte armonios. Inclusiv călătorii pentru a cunoaște frumoasa țară în care au ales să se stabilească. Au luat la rând toate zonele istorice din Peninsula Iberică – Galicia, Cantabria, Sevilla, partea sudică a litoralului de la Mediterană, până la Gibraltar. Pentru comparație, într-un an au parcurs 15.000 km cu naveta către și de la serviciu și alți 45.000 de kilometri doar pentru concedii. Mai au de bifat țările scandinave, cele nordice, Polonia și Slovacia și pot spune că au văzut întreaga Europă! Vin des și la Moldova Nouă, acolo unde părinții îi așteaptă cu drag pentru a pleca să descopere împreună România frumoasă!

familia stirban

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/