Romeo Dunca mai adaugă o plângere penală pe lista de realizări!

plângere penala,tipa,dunca
1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Acuzat de cărășenii care nu văd realizările din mandatul său, Romeo Dunca a povestit pentru Express de Banat despre cel mai recent succes pe care l-a obținut datorită unuia dintre consilierii săi personali. 

Nu dă atenție celor care se plâng că n-ar face suficient. Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin știe cât muncește pentru binele cărășenilor și pentru buna gestionare a banilor publici, și-așa puțini. Într-o discuție recentă, Romeo Dunca a povestit pentru Express de Banat despre cea mai recentă realizare, o bucurie pe care i-a făcut-o unul dintre consilierii săi personali, Ilie Vasile Tipa.

„Sunt mulțumit de activitatea consilierilor mei. Foarte mulțumit sunt de activitatea domnului Tipa, care astăzi (n.r. joi, 7 octombrie) a mai înregistrat o plângere penală pentru un prejudiciu de 60.000 de euro reținut și constatat de către cei care au întocmit plângerea penală împotriva conducerii. Hurduzeu, Știka… Care or mai fi fost acolo”, ne-a dezvăluit președintele CJ, convins că nu vom prezenta o astfel de realizare importantă din mandatul său.

Este vorba despre o sesizare depusă joi, 7 octombrie, de către Romeo Dunca, fiind întocmită de Ilie Tipa. „Plângerea vizează o lucrare de atribuire fragmentată în trei, ca să fie sub prețul de accesare prin licitație vizavi la demolarea unei clădiri primite de către Direcție Județeană de Drumuri ca și chirie și ei au cheltuit niște bani pentru a face acte de demolare fără aprobarea Consiliului Județean că această clădire se demolează. O lucrare făcută în 10 zile, achitată, plătită repede-repede, bani puși la dispoziție de domnul Hurduzeu. Practic, un studiu și niște proiecte tehnice de demolare a construcției și ca să poată să meargă pe încredințare directă a fost împărțită în trei și s-a dat unei companii. Sigur, compania n-are nicio vină.”, ne-a mai spus Romeo Dunca.

1000x100 (4)

Vom vedea ce finalitate va avea această plângere penală, care se adaugă pe lunga listă a sesizărilor din ultimul an, de când a preluat mandatul. În luna aprilie, Romeo Dunca avea deja depuse 7 plângeri împotriva unor nereguli pe care spune că le-a descoperit la Direcția de Drumuri Județene și la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Caraș-Severin. Bineînțeles, toate din timpul conducerii anterioare.

CITEȘTE ȘI: 7 plângeri penale pentru un prejudiciu total estimat la 750.000 de euro

Rămâi cu ochii pe Express de Banat! Revenim cu detalii despre cea mai recentă plângere, dar nu numai!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/