POVESTE DE VIAȚĂ. Cu Nicoleta Unici – din inima Timișoarei, în mijlocul Rudăriei – Țara Morilor de Apă

nicoleta unici
explo 1000x200

Timișoreancă get-beget, Nicoleta Unici este psiholog și consilier școlar la Liceul din Bozovici. S-a născut în orașul de pe Bega, dar a crescut până la vârstă școlară cu bunicii, departe de vâltoarea orașului. Toate vacanțele de vară și le-a petrecut în mediul rural, în satul de care era foarte atașată.

Spune că a simțit dintotdeauna o chemare a pământului, a străbunilor, și a considerat Rudăria ca fiind locul său de suflet, unde se întorcea mereu „acasă”. Vacanțele erau o continuă joacă, o goană pe văile și dealurile din jur, pe bicicletă, cu prietenele pe marginea drumului, în șanț sau la mânat oile și mieii la păscut. În timpul verii se făceau „scăldoane” – locuri improvizate pentru baia copiilor în apa rece și limpede a Rudăricii, acolo unde mergea adesea. Pe vremuri, morile nu erau așa de cunoscute precum sunt astăzi, dar modernitatea le-a scos din anonimat și mai ales voința unor oameni care au văzut în genialitatea populară șansa de a da locului o altă devenire. Cum să nu te bucuri că la tine-n sat există cea mai mare Expoziție de mulinologie din sud-estul Europei? Că ai parte de frumuseți ancestrale, de morile care macină porumbul și-l fac făină ca nicăieri altundeva? Își amintește că bunica o aducea de la moară în „traștă”, în traista din spate, așa cum se purtau odinioară copiii la Rudăria. A studiat și s-a format la Timișoara, dar, la un moment dat, a revenit cu același drag în locul cu amintiri din copilărie.

De ce s-a întors în satul bunicilor?

Nu m-am întors singură, am venit cu familia în casa socrului meu, doctorul Unici, pe care-l știa tot satul și poate mai mult de atât. Era deja la o vârstă venerabilă, era singur, avea nevoie de mai multă grijă din partea noastră. Îi port un profund respect fiindcă a transferat multă informație, multă cunoaștere, către formarea mea profesională. Ne-au rămas în amintire tratamentele lui miraculoase pe care le prețuim și în ziua de azi. La momentul acela, când părintele soțului meu avea nevoie de ajutor, am decis că nu trebuie să rămână singur. Să-l fi luat cu noi la Timișoara, să-l fi dezrădăcinat, ar fi însemnat ceva egal cu imposibilul. Așa că am venit noi la Rudăria, unde am început o viață nouă! Am început să predau limba franceză și educație fizică, chiar dacă eu eram psiholog. Pe vremea aceea, psihologia era o cenușăreasă a științelor din România și oamenii aveau o rezervă față de acest domeniu fiindcă puneau un semn de egalitate între psiholog și psihiatru. Și a durat destul de mult până când în societatea românească s-a schimbat această concepție despre menirea și datoria psihologului față de ceea ce înseamnă un psihiatru. Încă sunt persoane care confundă cele două profesii. Apoi, la școală, am obținut inițial șapte ore de psihologie și logică pe care le-am predat la Liceul din Bozovici și ușor, ușor, prin oamenii providențiali pe care Dumnezeu mi i-a adus în cale și care mi-au marcat întreaga carieră și chiar și viața, am reușit să-mi găsesc locul. Catedra a venit mult mai târziu, abia în anul 2000 când în învățământul românesc s-au înființat instituțiile sub denumirea de Centru Județean de Asistență psihopedagogică. De atunci ființează, iată și în mediul rural, această structură profesională ce are grijă de sufletul celor mai tineri. Este o meserie pe care nu o poți face între anumite ore sau cu program între 8 și 16, mai ales aici, unde ne cunoaștem între noi”.

Telefonul sună și psihologul știe că cineva la celălalt capăt are nevoie de ajutor. Are nevoie de consiliere. Frământările sunt din ce în ce mai multe și mai complexe. „Recunosc, sunt situații când și eu sunt depășită, cer ajutorul altor colegi care poate, s-au mai întâlnit cu ceva similar, au o altă viziune, o altă abordare. Cer ajutorul pentru că știu că aici, un cuvânt, câteodată, schimbă o viață”. Tinerii au tot mai multe probleme, angoase, temeri, iar statisticile arată că problemele s-au înmulțit. Din septembrie, numărul de prezențe în cabinet s-a dublat. „Microsistemul familial are o contribuție, însă cred că macrosistemul și dezechilibrul dat de pandemie și mai nou de război sunt alți factori care creează perturbări majore. Copiii întreabă, sunt curioși, au nevoie de validări. Ei nu țin cont de momentul zilei, nici că e weekend sau sărbătoare, nici că eu aș putea fi ocupată. Sună pur și simplu. Și atunci stăm la povești, încerc să transmit o stare de bine, liniște, să consiliez și să fiu aproape de suflet”.  

De ce v-ați apropiat de psihologie, de ce ați ales acest drum?

„A fost o întâmplare. Eu eram elevă a Colegiului Bănățean din Timișoara, clasa de științe, eram decisă, așa ca majoritatea colegilor mei, să merg către medicină. Întotdeauna mi-a plăcut să fiu altfel, însă nu am descoperit cum anume. La un moment dat am întâlnit un alt om providențial care mi-a influențat în bine, chiar în foarte bine, soarta. Recunosc, fiecare etapă din viață mi-a fost influențată de câte un om, un cunoscut dar și de persoane necunoscute și eu cred în energia pozitivă a oamenilor. În clasa a XII-a m-am întâlnit cu filozofia de care m-am îndrăgostit instantaneu! Domnul profesor a știut să cultive în mine dragostea pentru această disciplină. Am început să mă pregătesc cu gândul să merg în această direcție, am fost și la Olimpiadă unde am luat mențiune. Pentru mine a fost o performanță extraordinară după obișnuitele participări la Olimpiadele județene de chimie și biologie din anii precedenți. Ceva neobișnuit s-a produs în mintea mea de adolescentă sub efectul de wow! Dar profesorul Balica m-a adus cu picioarele pe pământ și mi-a spus că nu îmi recomandă fiindcă nu mi se potrivește. Așa am luat-o spre psihologie unde am intrat a opta în condițiile în care era o concurență ucigătoare care la momentul respectiv însemna 10 si ceva pe loc, față de medicină unde erau aproape doi. Am reușit cu succes la fel cum au decurs toți anii mei de studenție”.

Lăsăm în urmă discuțiile despre școală, elevi, profesie și abordăm un alt subiect care provoacă un zâmbet larg pe fața interlocutoarei mele. Cum să nu te bucuri când știi că există atât de multe oportunități legate de prezentul turistic al zonei, al Văii Almăjului, al Rudăriei ultimilor ani de când au început să apară turiștii? Nu sunt puțini cei interesați de Valea care adăpostește peste 20 de mori cu ciutură, marea majoritate funcționale și azi, incluse în patrimoniul UNESCO. Astfel, familia Unici, unică în felul ei, a creat acasă un spațiu de cazare primind clasificarea calității de 5 margarete.

pensiunea danieli 2

Cum v-a venit ideea deschiderii unei pensiuni?

pensiunea danieli

„Pur și simplu de la clasă, din dialogul cu elevii. Vorbeam cu ei despre alegeri în viață, opțiuni pentru o carieră reușită, muncă. Și în acest context, mi-a venit ideea amenajării unui spațiu unde să ne putem primi prietenii. De altfel, noi eram obișnuiți cu musafiri, cu multă lume, cu un du-te-vino permanent. Sigur că pensiunea a însemnat altceva, adică patru structuri cu cinci camere unde pot fi găzduite 10-14 persoane. Mai multă responsabilitate, mai mult efort, nopți pierdute, dar contactul cu oameni extraordinari te îmbogățește. Avem multe animale, căței, un lac amenajat pentru pești și o piscină interioară. Câștigul material nu este semnificativ dar, câștigul personal, șansa de a întâlni oameni mai ales în perioada vacanței când elevii nu sunt și îmi lipsește socializarea, da, asta este ceva minunat!”

pensiunea danieli curte

Pensiunea cu cinci margarete există deja de patru ani, e căutată de oaspeți, nu doar din România, ci și din străinătate. „Îmi aduc aminte de un cuplu, ambii psihologi, din Australia care erau într-o călătorie în jurul lumii și care, după ce ne-au căutat pe internet, s-au oprit la noi. Desigur, am avut multe să ne spunem și păstrăm legătura și în prezent. Au mai fost pe la noi israelieni, germani, francezi, englezi, turiști din SUA. În perioada de vară sejururile au fost între două și zece zile. Unii oaspeți au prins drag de locul acesta și vin în fiecare an pentru câteva zile, mai ales că au ce vedea: nu doar morile de apă, sunt și alte oferte pe lângă traseele cicloturistice marcate anul acesta cu un grup de elevi de la Liceul din Bozovici. Ne dorim să omologăm aceste traseu”.

pensiunea danieli lagradina

Nicoleta Unici mărturisește că a făcut mereu ceea ce i-a plăcut. Profesia a fost pe primul loc și de aceea, nu își va neglija activitatea căreia i s-a dedicat de mai bine de 20 de ani, trup și suflet. Așteaptă luna septembrie, când crede că va fi gata cabinetul său de consiliere psihologică. Acolo, în comuna Eftimie Murgu sau Rudăria cum i se mai spune, la sat, oamenii se ocupă și de suflet. Nu e un lucru minunat?

banner 970 x 250