Anunțul prefectului de Timiș vine la aproximativ o oră după ce a transmis un punct de vedere în care susținea că nu are nicio calitate în dosarul instrumentat de Parchetul European.
Micicoi declară că decizia cu privire la demisia din funcția de prefect îi aparține și că nu dorește ca ancheta aflată în desfășurare să afecteze imaginea Instituției Prefectului.
„Mi-am înaintat demisia din funcția de prefect al județului Timiș, cu efect imediat. Decizia îmi aparține mie și doar mie. Instituția prefectului reprezintă statul român în teritoriu, nu o persoană. Nu voi permite ca o anchetă care vizează un proiect derulat de o asociație de a mea în trecut, prin GAL Freidorf, să devină o problemă a instituției pe care am condus-o.”, a transmis Cornelia Micicoi.
Reamintim, procurorii Parchetului European au efectuat percheziții la domiciliul acesteia și la sediul unei asociații pe care a condus-o în trecut, într-un dosar care vizează suspiciuni privind utilizarea unor fonduri europene.
Cu puțin timp înainte de a-și anunța demisia, Micicoi declara că nu este nici măcar martor în dosar, că nu a fost citată de procurori și că nu i-au fost aduse la cunoștință acuzații.
Fostul prefect susține în continuare că este nevinovată și afirmă că ancheta se află într-o fază incipientă.
„Există o plângere pe care procurorii Parchetului European au obligația legală să o verifice. Ancheta este la început. La final, se va stabili dacă am vreo calitate în acest dosar și sunt convinsă că răspunsul va confirma ce spun acum: nu am nimic de ascuns, sunt nevinovată.”, a declarat aceasta.
Cornelia Micicoi spune că va colabora în continuare cu anchetatorii. „Acum am nevoie de toată energia pentru a-mi proteja familia și a-mi apăra demnitatea. O voi face ca cetățean, nu din funcție. Rămân la dispoziția anchetatorilor, așa cum am fost de la prima oră.”, a mai transmis aceasta.
Cornelia Elena Micicoi (USR) a depus jurământul în funcția de prefect de Timiș pe 3 octombrie 2025.