Fostul premier și lider al partidului Forța Dreptei, Ludovic Orban, a lansat critici dure la adresa președintelui Nicușor Dan, afirmând că este dezamăgit de modul în care acesta și-a exercitat mandatul. Orban susține că șeful statului a evitat confruntările politice importante și a renunțat la obiectivele de reformă pe care le așteptau susținătorii săi.
Liderul Forța Dreptei, Ludovic Orban, a declarat joi seară, într-o intervenție la B1 TV, că nu l-ar mai vota pe președintele Nicușor Dan dacă alegerile prezidențiale ar avea loc în prezent.
Fostul consilier prezidențial a mărturisit că este profund dezamăgit de activitatea șefului statului și că așteptările pe care le-a avut la începutul mandatului nu au fost confirmate.
„Dacă ar fi fost alegeri acum și aș fi știut ce face Nicușor Dan în primul mandat, nu mergeam la vot. Nu l-aș fi votat. Nu l-aș fi votat nici pe Antonescu, nici pe Simion, nici pe Ponta, dar nici pe Nicușor Dan. Îmi pare rău. Sunt atât de dezamăgit, pentru că am avut încredere în el. Am sperat că va juca corect”, a declarat Orban.
În opinia sa, președintele a renunțat încă de la început la obiectivele ambițioase care l-au propulsat în funcție și a evitat confruntările cu cei pe care îi considera responsabili pentru blocajele din sistem.
„A refuzat să-și asume cu adevărat obiective majore. A refuzat să-i pună la punct pe cei care fură, pe cei care abuzează de putere, pe cei care încearcă să-și mențină privilegiile”, a afirmat liderul Forța Dreptei.
Orban l-a descris pe Nicușor Dan drept „un președinte comod”, acuzându-l că preferă să mențină relații bune cu Partidul Social Democrat pentru a evita conflictele politice.
Potrivit acestuia, strategia adoptată de șeful statului riscă să îl îndepărteze tocmai de partidele care i-au fost cele mai apropiate și care ar fi trebuit să îi fie parteneri în promovarea reformelor.
„Încetul cu încetul începe să își ostilizeze și să se poarte urât exact cu cei mai apropiați de el, și anume USR și PNL. În momentul de față, Nicușor Dan a ajuns într-o relație conflictuală cu PNL și USR, partidele care ar fi trebuit să facă parte dintr-un parteneriat pentru reformă, modernizare, reducerea privilegiilor și combaterea corupției”, a mai spus Orban.
Declarațiile fostului premier vin într-un context politic tensionat, în care relațiile dintre președinte și formațiunile de centru-dreapta sunt tot mai atent urmărite de scena politică și de opinia publică. Criticile formulate de Ludovic Orban reprezintă una dintre cele mai dure luări de poziție venite din partea unui fost susținător al actualului șef al statului.
Fostul premier și lider al partidului Forța Dreptei, Ludovic Orban, a lansat critici dure la adresa președintelui Nicușor Dan, afirmând că este dezamăgit de modul în care acesta și-a...
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

