POVESTE DE VIAȚĂ. Cu Gligore Czari – de la handbal de performanță, la control de calitate în industria auto germană

Fostul antrenor secund și principal la echipele de băieți UCM Reșița, Poli Timișoara și CS Caraș-Severin s-a stabilit de mai mulți ani în Germania. Performanțele sale în materie de antrenorat sunt trei Cupe Challenge cu UCM Reșița, în postura de secund și o Cupă a României cu aceeași echipă, în calitate de antrenor principal.

S-a abătut de la traseul ales inițial, cel sportiv, și a plecat într-un moment mai sensibil: „Da, au fost și mici supărări, dar voiam foarte mult să antrenez în străinătate o echipă de fete din Luxemburg și cu gândul acesta am plecat din România. Dar nu mi-a ieșit. Neînțelegeri ale conducerii echipei cu fostul antrenor au ținut postul blocat și a trebuit să mă descurc cumva… În situația aceasta am preferat să rămân în Germania și până să se lege ceva în domeniul sportului, m-am legat eu de o firmă unde lucrez și în prezent. Am mai cochetat cu o grupă de copii fiindcă voiam să îi antrenez. Dar am ajuns la concluzia că este foarte greu din cauza jobului, nu puteam să mă descurc cu timpul, așa că am renunțat la handbal. Definitiv! Asta s-a întâmplat deja de șapte ani de când am plecat și sincer nu îmi pare rău. De șapte ani, pur și simplu muncesc! Mă bucur că sunt cu întreaga familie, cu soția și copiii mei. Și ei au fost sportivi de performanță în România, dar aici au renunțat din același motiv. Se știe că în Germania doar prima Ligă este profesionistă, în Liga a II-a, a III-a sau mai jos este vorba despre amatori, persoane care fac sport în timpul liber. Desigur, atunci când au timp liber. Cu joburi presante și stresante nu e chip să fii sportiv activ!”

Originar din Oțelu Roșu, Gligore Czari a iubit mișcarea de mic copil. A jucat fotbal și volei, dar spune că handbalul, fiind un sport de contact direct cu adversarul, i s-a părut mult mai atractiv. Deși putea să meargă la Timișoara, a ales Reșița, oraș aflat la mai mică distanță de casă și de părinți. Profesorul său de sport, Gheorghe Brânzei, l-a îndrumat către CSM Reșița, unde a jucat cu pasiune destul de mult timp. Pe traseul său sportiv au urmat câțiva ani de handbal practicat în Germania. După revenire a continuat la echipa reșițeană, dar, odată cu absolvirea Școlii de antrenori, și-a dorit să sprijine echipa din postura de secund. Și-a făcut ucenicia pe lângă nume însemnate din handbalul românesc, tehnicieni consacrați: Adrian Ștot, Sabin Dacău, Lucian Vasilache. La cârma echipei reșițene s-a aflat o perioadă antrenorul Petre Avramescu, cel care i-a rămas apropiat și în zi de azi. A făcut echipă cu rezultate strălucite timp de aproape trei ani cu antrenorul principal Aihan Omer, conducând UCM Reșița spre tripla victorie din Cupa Challenge.

„Pot să spun că Reșița a fost specializată pe Cupe. Astfel, am câștigat Cupa Challenge în anii 2007, 2008, 2009, iar după plecarea lui Aihan Omer, eu fiind antrenor principal, în 2010 am câștigat Cupa României. Aceasta este o reușită notabilă în fața echipei din Constanța care de câte ori ne întâlnea, ne bătea! În campionat eram mereu pe locul II după ei. Eram principal atunci, cu Eremia Pârâianu antrenor secund. Deși era în cea mai bună formă, când a fost și timpul nostru, din păcate, echipa s-a destrămat. La finalul turului de campionat 2010-2011, eram pe primul loc fiind angrenați în Cupa EHF. Eram cel mai sus! Din păcate, în ianuarie 2011 s-a întâmplat ce s-a întâmplat (n.r. arestarea președintelui UCMR) și atunci au plecat 11 jucători de bază. Am încheiat Campionatul pe locul 4 sau 5, cu ajutorul unor sportivi juniori, elevi de la Liceul «Traian Vuia». Mă bucur că tinerii respectivi (între care și fiul meu) au avut șansa unor asemenea experiențe, să joace în meciuri de Liga Națională”.

După Handbal Club Caraș-Severin (care a devenit echipa județului), a antrenat echipa Politehnica Timișoara. Atunci, cu ocazia unui meci disputat la Polivalentă, pentru Gligore Czari a fost o reîntoarcere emoționantă în sala din Reșița, acolo unde s-a consacrat atât ca jucător, cât și ca antrenor. Spune că „am trăit meciul cu bucurie. A fost o reîntâlnire cu publicul, care nu a uitat cine sunt și le mulțumesc pentru asta. Sigur că unele voci m-au primit cu ostilitate, dar asta nu mai contează.”

Activitatea de antrenor a continuat-o în anul 2014 cu o altă provocare: a preluat pentru prima oară în carieră echipa de fete „Cetate” Deva. A obținut rezultate meritorii, doar că nu pe placul tuturor. „În România toată lumea cere rezultate bune, în timp scurt și cu bani puțini, ceea ce este foarte greu de realizat”. Recunoaște că și acesta a fost unul dintre motivele supărărilor mărunte care au contribuit la decizia plecării sale din România. Privește acum în urmă cu detașare fiindcă „au fost mulți ani frumoși în care am jucat handbal, m-am format și am atins un maxim de acumulări”.

Fostul antrenor Gligore Czari se arată în continuare interesat de sportul reșițean, este la curent cu ceea ce se întâmplă în orașul în care a cunoscut consacrarea: „Nu m-am rupt total de handbal, îmi place foarte mult să urmăresc echipa. Pot să spun că a mai fost situația asta atunci când eu eram jucător. Noi eram în Liga a II-a, fotbalul era în Liga a II-a și a fost o alegere, cine să promoveze. Ca de obicei, fotbalul iese câștigător. Din păcate, acum, la Reșița, nu a ieșit câștigător niciun sport. Echipa de fotbal nu a promovat, cea de handbal nu s-a înscris în Liga Zimbrilor. Într-un fel este mai ok fiindcă pentru Liga Națională de handbal îți trebuie un buget considerabil dacă nu ai jucători. Dacă ai jucătorii tăi, și știu că la Reșița au fost formați din grupe de copii ca urmare a emulației create de fostele glorii, atunci este ceva mai ușor”.

Cât privește posibilitatea de a reveni în zona activă, de a antrena, Gligore Czari a răspuns: „Copii, da, seniori – în niciun caz! Da, mi-ar plăcea să mai antrenez grupe de copii, să-i învăț de la zero ABC-ul handbalului cu prindere, pasare etc., dar cu seniorii care le știu pe toate nu mai am răbdare!”

În câțiva ani în Germania a devenit specialist în controlul calității din industria auto. Limba germană nu o știa, dar a învățat-o din zbor atunci când în anii 1996-1998 juca handbal, buchisind cu dicționarul, fără posibilitățile tehnice din prezent. Lucrează pentru una dintre cele mai importante mărci germane – BMW, job care îi solicită atenția și timpul parcurgând, pentru depanare de computere de bord și alte dispozitive, distanțe lungi în funcție de nevoi. Către România se îndreaptă de vreo două ori pe an din dorința de a-și vizita părinții și rudele apropiate și desigur pentru prietenii care îl așteaptă mereu.

E foarte mândru de realizări, dar și întristat pentru ceea ce ar fi putut demonstra în Campionatul 2010-2011 și nu s-a împlinit! Antrena ca principal o echipă puternică, aflată într-un maxim de formă, dar care a pierdut de pe o zi pe alta 11 jucători. Practic, visul frumos, locul I, s-a risipit ca un fum! Însă, viața merge mai departe!

• Tweet
• Pin It