Potențial uriaș, zero interes! Alin Ușeriu și Andrei Plujar se încăpățânează să dezvolte puncte gastronomice locale pe ruta Via Transilvanica din Caraș-Severin

Sute de turiști ar putea străbate, lunar, ținutul Banatului Montan, pe Via Transilvanica, asta doar dacă ar și avea unde, la cine și la ce. Alin Ușeriu, împreună cu deputatul Andrei Plujar, trag tare pentru ca lucrurile să se întâmple cu adevărat și în Caraș-Severin.

De mai bine de 4 ani Via Transilvanica este „prezentă” în Caraș-Severin, acoperind cel mai lung traseu de peste 200 de km și traversând cea mai spectaculoasă regiune, „pentru că Banatul Montan este cea mai cea zonă”, după cum afirmă Alin Ușeriu, inițiatorul Tășuleasa Social. A parcurs de trei ori acest traseu, a descoperit ținuturi fabuloase din România, dar de fiecare dată când revine în Banat, două sentimente îl copleșesc: primul, bucuria că Via Transilvanica străbate aceste ținuturi spectaculoase, iar celălalt poartă semnătura tristeții și a deznădejdii în fața celor care nu știu, nu vor, nu au „zvâc” să pună umărul la dezvoltarea reală a acestui grandios proiect, și în județul Caraș-Severin.

„Sunt fascinat de ceea ce am văzut aici, pentru că suntem în ceea mai interesantă regiune de pe Via Transilvanica, cu cel mai lung sector, peste 250 de km. Noi putem da „sonorul mai tare”, dar nu avem unde mânca și unde locui. Nicio regiune, din toate cele 7, nu se dezvoltă atât de anevoios, deși sunt foarte multe posibilități, ca și Banatul Montan”, spune Alin Ușeriu.

Chiar dacă infrastructura rutei presupune ca turiștii să traverseze Semenicul, mai puțin locuit, urmează totuși, un șir de localități cu viață în ele, dar care pur și simplu nu deschid poarta și lasă să treacă banii pe lângă ele, și asta pentru că „noi încă nu știm ce este ospitalitatea pe care vrem să o lansăm, ca si punct gastronomic local. Toată lumea crede că dacă punem slănina, ceapa și cârnatul pe o scândură, totul devine  autentic. Nu este așa, avem mult mai multe preparate, pe care le-am descoperit și care se pot vinde în locuri de 3 stele Michelin”, mai punctează inițiatorul Tășuleasa Social.

În urma experiențelor din ultimii ani, dobândite de pe traseul Via Transilvanica, concluzia este foarte simplă: este foarte greu să mori de foame în Banat, doar că nu ai cum să intri înăuntru, Banatul fiind construit ca o cetate în mijlocul drumului, iar oamenii stau în spate cu ușile zăvorâte. Tocmai acest impediment poate conduce la un dialog deschis, atât cu autoritățile, cât și cu cei care pot oferi ospitalitatea de care turistul are nevoie.

„Cineva trebuie să le spună ca nu funcționează în totalitate această mândrie, care este foarte bună, pe care trebuie să o avem și care este foarte important ca să o conservăm, dar trebuie completat cu o componentă de care nu ne putem feri: ospitalitatea. Degeaba te îmbraci frumos dacă nu ai unde să te duci. Aici trebuie să intervină autoritățile, în meritocrația asta de: cine își dorește, primește.” 

Această nevoie de deschidere, de curaj și de ospitalitate nu este doar o teorie spusă la o masă rotundă. S-a văzut limpede, în teren, la Reșița, la „Ziua Potecilor”, unde peste 300 de oameni au ieșit pe trasee alături de echipa Via Transilvanica. Oameni de toate vârstele, familii, sportivi, voluntari, simpli curioși, toți au arătat că există apetit, există consum, există dorință de natură și de experiențe autentice.

„Mi se pare extraordinar că oamenii consumă și că suntem în această poveste reprezentați de oameni. Este o nevoie imensă de reprezentare din partea noastră”, mai spune Alin Ușeriu. Iar această reprezentare nu înseamnă doar marcaje pe copaci, ci și comunități care înțeleg că traseul nu funcționează singur.

Via Transilvanica are succes la nivel național și internațional tocmai pentru că, pe cei 1.600 de kilometri, oamenii sunt implicați. Fiecare regiune și-a pus amprenta, fiecare comunitate a înțeles că traseul poate fi o ancoră puternică într-o masă de turiști care, dacă nu sunt atrași global, nu vor ajunge niciodată să guste bucatele, să descopere patrimoniul gastronomic al Banatului și să contribuie la conservarea lui.

Și totuși, în Banat, apare un paradox: „Noi nu o facem pentru bani. Nu din asta trăim. Dacă tot mi-ai deschis poarta și totuși îți plătesc, lasă-mă să mă bucur că mi-ai deschis poarta.” Este o sinceritate brutală, dar reală. „Oamenii nu sunt obișnuiți să transforme ospitalitatea într-o experiență turistică, iar acest lucru face dialogul despre dezvoltare și mai dificil.”

Banatul rămâne, paradoxal, cea mai scumpă zonă de pe Via Transilvanica, tocmai pentru că este rară, autentică, neatinsă. „Este mai scumpă decât Bucovina”, transmite Ușeriu, explicând că acolo concurența a dus prețurile în jos, în timp ce în Banat lipsa ofertei ține totul sus. De aceea, gospodăria rurală are nevoie de un timbru de identitate, un semn clar că aparține unei comunități care știe să primească, să gătească, să povestească și să trăiască din ceea ce produce.

Iar aici intervine și componenta socială a proiectului pentru că Via Transilvanica nu este doar un traseu turistic, ci un proiect profund conectat la România ultimilor 10 ani. Oamenii vor căuta tot mai mult experiențe, nu doar destinații. Iar experiența nu poate fi oferită doar de brand, de TripAdvisor sau de recunoașterea internațională. „TripAdvisor ne-a pus în top 10% locuri musai de vizitat în lume, dar nu ajunge. Omul, după ce ne vede acolo, trebuie să ajungă cumva și aici.”

Andrei Plujar: „Este un pas firesc, dar trebuie curaj”

Deputatul Andrei Plujar completează tabloul cu perspectiva concretă a dezvoltării locale. La întâlnirea de la Caransebeș, dedicată punctelor gastronomice locale, acesta a subliniat că traseul Via Transilvanica poate deveni motorul unor mici afaceri rurale, dacă oamenii sunt sprijiniți să facă pasul de la producție la produs finit.

„În zonele rurale se pretează punctele gastronomice locale, care pot fi o trecere foarte ușoară pentru producători. Mulți sunt timizi, dar încep să facă acest pas, fac cursurile, transformă șura sau sălașul în unitate de alimentație publică. Condițiile sunt mai facile, autorizarea e mai simplă, iar valoarea adăugată este evidentă.”

Andrei Plujar vede în pustietatea actuală a traseului nu un eșec, ci o oportunitate. Dacă oamenii sunt încurajați, dacă primesc sprijin, dacă sunt integrați digital în circuitul turistic, pot deveni parte din poveste chiar și atunci când gospodăria lor nu este fix pe traseu.

„Antreprenorești – Adoptă un Sat”, aceeași miză, altă intrare în Banat

În tot acest context, proiectul Antreprenorești – Adoptă un Sat vine în Banat pe un alt fir al poveștii, dar cu aceeași destinație: transformarea satelor. Dacă Via Transilvanica pune presiune pe comunități să se deschidă, Antreprenorești pune presiune pe lideri, pe primari, pe antreprenori să gândească strategic, să construiască, să creeze modele de dezvoltare rurală.

Cele două proiecte nu se suprapun, ci se completează. Unul aduce oamenii în teren, celălalt pregătește terenul pentru oameni. Unul creează cerere, celălalt încearcă să creeze ofertă, iar Banatul Montan, cu toată frumusețea și încăpățânarea lui, se află exact în punctul în care aceste două forțe pot schimba definitiv destinul satelor.

• Tweet
• Pin It