Poștăriță din Caransebeș, dispărută de mai bine de o lună cu banii oamenilor!

Pensionarii din municipiul Caransebeș au fost zguduiți la vestea că o funcționară de la Oficiul Poștal ar fi de negăsit, având asupra sa banii pentru pensiile oamenilor.

Surse din cadrul Poștei Române ne specifică faptul că la această oră se face o analiză financiară a acestui caz, însă NU este vorba de 10.000 de lei, cum a apărut în unele publicații. Este totuși vorba despre pensiile oamenilor, dar și de mai multe indemnizații pentru persoanele cu handicap, care nu au fost duse la timp.

„Factorul poștal din cadrul oficiului Poştal Caransebeș nu s-a prezentat la serviciu din data de 24 mai 2019. Fiind absentă nemotivat, aceasta a primit, trei zile la rând, de la reprezentanții Oficiului Județean de Poștă Caraș-Severin, adrese scrise prin care i se solicita să se prezinte la locul de muncă. În paralel, s-au demarat cercetări la nivel intern şi s-a constatat că factorul poștal ar fi achitat, în fals, un număr de mandate de asigurări şi handicap. Cum aceasta nu a răspuns niciunei solicitări de revenire la locul de muncă, conform prevederilor legale în vigoare de la nivelul companiei, acesteia i s-a desfăcut contractul de muncă. Totodată, reprezentanții companiei au demarat o cercetare internă care este în curs de desfășurare pentru a stabili exact care este prejudiciul adus companiei. Până la finalizarea cercetării, nu putem spune cu exactitate suma. Abia după stabilirea prejudiciului ne vom îndrepta către Poliție, care va lua măsurile legale”, ne-a specificat Claudia Bibire, reprezentantul Companiei Naționale Poșta Română.

gif card de energie dacus 1000x100

Aceasta a ținut să specifice că persoanele păgubite își vor primi imediat drepturile bănești, de la Poşta Română, iar compania își va recupera, la rândul ei, suma, prin deschiderea unui proces împotriva salariatului vinovat, care se află la prima abatere, de când este angajat al Poştei Române. Plățile pentru sumele restante încep chiar de astăzi.

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/