Post de senator pe final de mandat! Făgețeanul Dorel Covaci revine în Parlamentul României

1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Dorel Covaci, fostul primar al Făgetului timp de 18 ani și deputat în Parlamentul României cu două mandate consecutive, își poate încununa bogata carieră politică și cu un loc în Senatul României.

Făgețeanul Dorel Covaci ar putea completa un loc în principalul for legislativ al țării, ca urmare a vacantării unui post de senator deținut în prezent de social-democratul timișean Adrian Diaconu, care urmează să plece la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

La alegerile din 2016, Diaconu a intrat de pe poziția a doua în Parlamentul României, fiind candidat în Circumscripția Electorală Nr. 36. Pe locul trei pe listă, la acea dată, se afla Dorel Covaci, însă poziția era considerată neeligibilă, fapt confirmat ulterior. Fostul primar de Făget, fiind acum primul pe listă după Diaconu, va prinde câteva luni în Senatul României, până la organizarea alegerilor legislative, care ar putea avea loc la sfârșitul toamnei sau chiar mai târziu, în funcție de cum evoluează situația creată de coronavirus.

Banner Forta Dreptei tm 1000x100 1000x100 (4)

„Este legal și democratic tot ce se întâmplă și de aceea, din respect pentru oamenii pe care îi reprezint, voi accepta această funcție. Însă mai sunt câțiva pași de urmat, deoarece, după lege, prima dată trebuie vacantat postul de senator, după care se constată că acel post este pe județul Timiș și abia atunci comisia mandatează pe următorul candidat de pe listă.”, a declarat Dorel Covaci.

Fostul deputat este și în prezent președintele organizației locale a PSD Făget. În „orașul castanilor” a fost primar între 1990 și 2008, an în care a candidat și pentru postul de deputat, pe care l-a câștigat. A renunțat la Primăria Făget și a continuat în Parlamentul României, reușind să mai obțină un mandat și la alegerile legislative din 2012. Pe data de 20 septembrie, Dorel Covaci va împlini vârsta de 70 de ani.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/