Popovici îl somează pe Orban să mobilizeze Armata!

Liderul PMP Caraș-Severin, Ionuț Popovici, și colegii săi de partid  îi cer premierului măsuri imediate și dintre cele mai drastice pentru asigurarea respectării prevederilor din Ordonanțele militare date de ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela. 

Printr-o scrisoare adresată prim-ministrului Ludovic Orban, Partidul Mişcarea Populară „solicită mobilizarea Armatei Române pentru a veni în sprijinul efectivelor de Poliţie şi Poliţie Locală care se ocupă de implementarea măsurilor prevăzute în cele două ordonanţe militare deja emise”. 

Desele semnalări cu privire la nerespectarea izolării la domiciliu sau a carantinei de către persoane posibil infectate cu coronavirus, atrag atenția cei de la PMP, impun prezenţa efectivelor militare în stradă. „Ar putea fi decisivă pentru capacitatea statului de a asigura respectarea măsurilor restrictive instituite. Mobilizarea Armatei se impune mai ales în mediul rural, acolo unde este evident că numărul poliţiştilor este extrem de redus şi nu se respectă măsurile de izolare şi carantină”, mai susține Mișcarea Populară. 

Popovici repetă încă o dată faptul că este momentul ca factorii de decizie din România să ia măsuri tranşante, pentru se evita tragediile din Italia sau Spania. „Este clar că există un grad redus de cooperare voluntară din partea cetăţenilor şi că este nevoie de o intensitate mai mare a potenţialului coercitiv. De altfel, sunt foarte multe state membre ale Uniunii Europene în care Armata a fost deja mobilizată în efortul de gestionare a crizei”, adaugă președintele PMP, eurodeputatul Eugen Tomac. 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/