Primarul municipiului Reșița, Ioan Popa, respinge acuzațiile legate de impactul ecologic al noului proiect de dezvoltare turistică de pe muntele Semenic, calificând reacțiile recente din spațiul public drept nefondate.
Edilul a explicat că proiectul este pregătit de peste un deceniu și a trecut prin toate filtrele instituționale necesare, inclusiv dezbateri publice și evaluări riguroase la Agenția pentru Protecția Mediului.
„Acest proiect a parcurs absolut toți pașii necesari. Lucrăm la el de peste 10 ani. Eu, personal, am fost la Agenția de Mediu în câteva întâlniri, în câteva dezbateri publice care au fost anunțate, au fost mediatizate, au fost discutate… a fost discutat impactul pe care ar putea să-l aibă asupra mediului în zona respectivă.”, a declarat Ioan Popa, primarul Reșiței.
Unul dintre argumentele principale aduse de administrația locală este faptul că viitoarea telegondolă nu afectează zone naturale intacte, ci utilizează un culoar deschis de câteva decenii, când a fost amenajat primul telescaun din țară.
„Cel mai important și esențial punct aici este că această gondolă și acest areal are loc pe fostul traseu al primului telescaun din România. Adică, acolo, în interiorul Parcului Național Semenic, era o zonă de dezvoltare durabilă care a fost antropizată. Acolo oamenii deja au avut și există activități de zeci de ani. Deci, nu vorbim de ceva nou.”, punctează edilul.
Referindu-se direct la contestațiile formulate în spațiul public, inclusiv cele venite din partea activistului de mediu Gabriel Păun (Agent Green), Ioan Popa consideră că situația a fost exagerată și atrage atenția asupra degradării reale a stațiunii din ultimii zeci de ani, care nu a stârnit același interes.
„Cred că s-a creat o furtună într-un pahar cu apă. […] Cert este că și eu sunt un iubitor de natură și mie îmi place să protejăm natura, dar noi vorbim aici despre un loc care a fost antropizat, în care s-au întâmplat lucruri, există hotelurile de pe Semenic care sunt în paragină. Adică, culmea, nimeni n-a venit să facă reproșuri vizavi de ce s-a întâmplat și cum s-a ruinat toată stațiunea Semenic, și acuma, când încercăm să facem ceva, să vină aceste remarci… le consider nelalocul lor.”, a explicat primarul Reșiței.
Ioan Popa a concluzionat ferm că lucrurile nu vor fi blocate: „Proiectul merge înainte, ne vedem de treabă, nu-i nicio problemă.”