Ponta, Cioloş şi Dăncilă, toţi o apă şi-un pământ pentru Casa de Pensii Caraş-Severin!

1000x100 Cuib de vise 1000x100

„Întâmpinăm dificultăţi foarte mari în ceea ce priveşte spaţiul locativ în care se desfăşoară activitatea instituţiei Casa Judeţeană de Pensii Caraş-Severin“, arată Dorin Brăilă, directorul executiv al instituţiei.

Acesta a semnalat, la ultima şedinţă a Colegiului Prefectural, că din octombrie 2014 tot încearcă găsirea unui nou sediu în care Casa Judeţeană de Pensii să-şi desfăşoare activitatea, fără niciun rezultat.

„Raportat la dispoziţiile legale privind spaţiile cu destinaţia de birou sau pentru activităţi colective ori de deservire, precum şi cele privind arhivarea, am procedat la căutarea unui sediu, plasat de preferinţă în zonă centrală, aproape de staţiile de transport în comun, pentru un acces facil al publicului, iar clădirea să fie compusă dintr-un etaj sau chiar două (ori să permită construirea acestora). Cu adresa nr. 12657/12121 din 15.05.2018, înregistrată la Instituția Prefectului Județului Caraș-Severin la nr. 7363/16.05.2018 am solicitat sprijinul instituției dvs. în eforturile noastre de obținere a fondurilor necesare achiziționării unui sediu nou, modern, cu toate utilitățile necesare desfășurării activității instituției Casa Județeană de Pensii Caraș-Severin“, a reamintit Prefecturii, la finalul lunii octombrie, Dorin Brăilă.

STPT job 1000x200

Directorul executiv al CJP a subliniat că, prin intermediul mai multor adrese, instituţia pe care o conduce a solicitat sprijinul autorităţilor publice centrale şi locale, precum şi administraţiei judeţene a finanţelor publice în demersurile pentru găsirea unui nou sediu. „Demersuri rămase fără rezultat, în condiţiile în care spaţiul în care funcţionăm este administrat de Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Caraş-Severin, instituţie care, de asemenea, se confruntă cu lipsa de spaţiu“, a declarat Brăilă.

Deşi situaţia este cunoscută la nivelul conducerii Casei Naţionale de Pensii, precum şi la Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale condus de Lia Olguţa Vasilescu, nici pe anul 2018 nu au fost prevăzute şi aprobate fonduri bugetare pentru achiziţionarea unei clădiri necesare CJP Caraş-Severin. La fel ca în 2014, în perioada altei guvernări pesediste (Guvernul Ponta), sau în 2016, când la conducere se aflau tehnocraţii din Guvernul Cioloş.

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/