Pompierii continuă lupta cu focul

Incendiile necontrolate continuă să mistuie hectare întregi de vegetaţie pe tot cuprinsul judeţului. Pompierii militari, alături de voluntari, au zeci de intervenţii în fiecare zi, în încercarea de a împiedica extinderea flăcărilor.

Inconştienţii care incendiază vegetaţia uscată nu se opresc nici după ce incendiile au  mistuit sute de hectare în ultimele zile. „Pompierii militari şi voluntari din judeţul Caraş-Severin duc o luptă permanentă cu focurile aprinse la vegetaţie uscată de persoane iresponsabile sau rău intenţionate”, a declarat Ancuţa Balint, purtător de cuvânt al ISU Semenic.

Raportul ultimelor 24 de ore rămâne în continuare alarmant.  Pompierii au fost solicitaţi să intervină în cazul a nu mai puţin de 28 de incendii, care au cuprins o suprafaţă totală de peste 90 de hectare de teren. Pe lângă faptul că pun în pericol ecosistemul, focurile nesupravegheate s-au extins, riscând să aprindă câteva sălaşe. Au ars şapte clăi de fân şi mai mulţi puieţi de brad.

„Având în vedere numărul mare de incendii la vegetaţie uscată înregistrat zilnic, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „SEMENIC” al Judeţului Caraş-Severin atrage, încă o dată, atenţia asupra faptului că arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile se face pe terenuri pregătite, cu luarea măsurilor ce se impun pentru împiedicarea propagarea focului la vecinătăţi, asigurându-se supravegherea permanentă a arderii, precum şi stingerea jarului după terminarea activităţii”, a mai spus purtătorul de cuvânt.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/