Polițistul din Timișoara, acuzat că amenință subalternii, verificat de Corpul de Control al MAI

Ministrul de Interne trimite Corpul de Control la Timișoara, la secția de poliție unde un ofițer este acuzat că vorbește urât și amenință subalternii. Între timp, polițistul a demisionat.

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a dispus astăzi verificări ale Corpului de Control al Ministrului cu privire la situația existentă la nivelul Secției 4 de Poliție din Timișoara, unde un ofițer este acuzat că amenință și le vorbește urât subalternilor.

„Conducerea Ministerului dorește clarificarea urgentă a acestei situații, susținând necesitatea menținerii unui climat de muncă adecvat, care să permită personalului îndeplinirea cu profesionalism a atribuțiilor de serviciu”, transmite MAI.

Polițistul care a fost acuzat că vorbește urât și își amenință subordonații a demisionat. Ofițerul a renunțat la funcția de șef al secției de Poliție și va ocupa o poziție de execuție în cadrul IPJ Timiș.

gif card de energie dacus 1000x100

CITEȘTE ȘI: Șeful din IPJ Timiș acuzat că își tratează subalternii ca pe deținuții politici din comunism a demisionat!

Reprezentanții sindicatului Europol susțin că fostul șef al secției de Poliție obișnuia să se poarte urât cu subalternii. Potrivit unor capturi de pe grupurile interne de comunicare, șeful vorbește urât cu polițiștii, îi amenință și îi hărțuiește. Potrivit capturilor, în discuții sunt folosite numeroase amenințări precum „te bat de vorbești singur pe stradă”, „te încing cu bătaia” și „pornește dracului rampele”.

„Amenințările, hărțuirile și chiar violența sunt nelipsite din comportamentul și limbajul acestui individ abject, pe numele său Popa Ilie Alin, comisar de poliție, care este șeful Secției 4 Poliție din Timișoara. Efectiv am rămas consternați când am intrat în posesia acestor capturi din grupul de WhatsApp al Secției 4 Poliție și ne întrebăm, cu groază, în ce mod li se adresează oare în particular polițiștilor, dacă pe un grup are un asemenea tupeu de golan”, au scris, pe Facebook, sindicaliștii.

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/