Poliţist delincvent sau poliţist vs. delincvent? Acuzații, injurii, șicanări în trafic, amenințări la adresa familiei!

Caransebeșul nu duce lipsă de oameni cu putere financiară care-și etalează casele sau mașinile și care consideră că un simplu polițist de la Rutieră nu are cum să se pună cu toți „caii putere” ai participanților la trafic. Să înțelegem de-aici că Poliția nu-și face datoria? Că judecata instanţelor este îndoielnică? Vom relata faptele trăite prin ochii celor implicați într-un conflict interminabil, aşa cum ne-au fost ele aduse la cunoștință de cei implicaţi direct.

Express de Banat a fost contactat de mama lui Alexandru Burciu, spunând că un polițist i-a agresat în trafic și că sunt obosiți că aceste conflicte nu mai încetează. Cel mai recent exemplu s-a petrecut 11 aprilie 2018, când Alexandru Burciu a depus la Poliția Municipiului o plângere împotriva polițistului.

„În data de 11.04.2018 mă deplasam din direcția Zăgujeni, spre Caransebeș, ajungând în Jupa unde am întâlnit autoturismul Ford Ka cu nr de INM CS 29 RAN care mi-a frânat în față și îmi gesticula gesturi obscene pe întregul traseu până în Caransebeș în dreptul Gării, unde mi-a oprit în fața mașinii începând să îmi lovească mașina și pe mine. M-a amenințat că voi muri în trafic datorită lui, a spus că îmi va rupe gâtul și multe alte amenințări și injurii aduse și mamei mele ce se afla cu mine și fratele meu”, a declarat Alexandru Burciu în plângerea înregistrată la Poliție.

De cealaltă parte, polițistul Claudiu Ionuț Ghițan spune că nimic nu este adevărat și că șicanele, mai ales în trafic, dar și amenințările la adresa familiei sale, s-au accentuat de când lui Burciu i s-a clasat dosarul în care Ghițan îl acuza de ultraj.

„Nu este adevărat nimic. Acest personaj mă amenință permanent, mi-a amenințat soția când ducea copilul la grădiniță, eu sunt om matur și pot face diferența între mici șicanări și amenințări, am și eu o limită. Vă pot da un exemplu: cu două zile înainte de incidentul menționat de Burciu, veneam cu soția, copilul și un prieten de la Timișoara, când între Zăgujeni (aici familia deține un centru auto) și Jupa, din față mașina condusă de Burciu intră pe contrasens și vine spre noi. Vă dați seama că ne-am speriat toți!… Bineînțeles că s-a redresat, dar astfel de șicanări în trafic se pot solda cu accidente. Iar incidentul la care face el referire s-a produs miercuri, 11 aprilie, când eu plecam de la domiciliul din Jupa spre serviciu și pe drum, din nou, acest Burciu, care tot frâna în fața mea, încerca să intre într-o benzinărie la intrare în oraș, ba a galopat de pe loc, tot ca să mă intimideze cu bolidul său. Vă dați seama că sunt om și am și eu nervii mei, astfel că după o distanță de câțiva kilometri de șicanări în trafic, am oprit în fața lui în dreptul Gării și i-am spus să înceteze. Ce cuvinte am folosit la nervi…, pentru că se țipa din mașină, nu mai știu, cert este că după un timp s-a prezentat cu mama sa la Poliție și a depus plângere împotriva mea. Nu pot să vă spun ce cuvinte a folosit mama lui la adresa mea în sediul Poliției, martori îmi sunt colegii care au înregistrat plângerea”, ne-a declarat polițistul Claudiu Ionuț Ghițan.

Menționăm că în noiembrie anul trecut Judecătoria Caransebeș a respins cererea de redeschidere a urmăririi penale înaintată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeș pe numele lui Alexandru Burciu, cu privire la ordonanța din 3 noiembrie 2017 de clasare a cauzei din luna septembrie 2017. Cu alte cuvinte, Burciu a câștigat cu toate postările de pe Facebook și cu toate filmările în fața polițistului Claudiu Ionuț Ghițan.

CITEŞTE ŞI: Ultrajul, între infracțiune și joaca procurorilor. Cine-l apără pe polițistul din Caransebeș, amenințat cu moartea pe Facebook?

Avocatul lui Claudiu Ionuț Ghițan, Cosmin Bolosin, spune că este incredibil ce se întâmplă la Caransebeș, mai ales că acest caz se putea judeca foarte simplu, având precedentul creat de o altă instanță din țară care a dat câștig de cauză unei polițiste care a fost agresată verbal pe Facebook, după ce a oprit un șofer în trafic.

„Din punctul meu de vedere, vă pot preciza faptul că prim procurorul de pe lângă Judecătoria Caransebeș, Maria Colțan, a infirmat soluția de clasare dispusă în cauză referitor la Burciu Alexandru și a dispus continuarea urmăririi penale în dosarul prezent. În mod cu totul neașteptat, Judecătoria Caransebeș a infirmat soluția dată de către prim procuror și a menținut ca temeinică și legală ordonanța de clasare pronunțată de un procuror al Parchetului Judecătoriei Caransebeș. Din punctul meu de vedere se creează un precedent foarte periculos, în care un polițist și familia acestuia sunt terfeliți și agresați verbal, fără a se lua măsurile legale prevăzute de lege. Eu personal vă pot spune că am făcut și voi face în continuare demersurile legale la autoritățile centrale ale statului, pentru ca starea de conflict existentă să nu degenereze”, ne-a precizat avocatul Cosmin Bolosin.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/