Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a început urmărirea penală împotriva avocatului Cosmin Panduru din Baroul Timiș. Potrivit procurorilor, acesta este cercetat pentru că la data de 10 aprilie 2017 ar fi ultragiat un agent de poliție din Caraş-Severin!
Plângerea nu este singulară, același avocat mai având una depusă de către primarul din Prigor, tot pentru ultraj, dar în acel dosar ancheta procurorilor nu este chiar așa avansată.
Concret, pe 10 aprilie, agentul de poliţie Radu Constantin Iancu a fost trimis să intervină la un accident de pe DN 57 B, între Bozovici și Prilipeț. Accidentul respectiv a fost fără victime, dar unul dintre autoturisme se răsturnase pe carosabil. Poliţistul Iancu i-a cerut avocatului Cosmin Panduru (foto) să-și mute autoturismul oprit pe mijlocul drumului. „M-a apucat de gulerul uniformei și mi-a dat un pumn în bărbie”, a mărturisit polițistul pentru expressdebanat.ro. Acesta a ripostat, după care l-a imobilizat și încătușat pe avocat.
Evenimentul, unul extrem de grav, nu a fost dat publicității nici de către IPJ Caraș-Severin, nici de către sindicatele din poliție, deși mai mulți polițiști membri de sindicat au cerut liderilor să mediatizeze ultrajul, de teamă că avocatul Panduru va reuși să mușamalizeze incidentul. Deși am încercat să luăm legătura cu avocatul Cosmin Panduru, pe coordonatele de contact afișate pe site-ul Baroului Timiș, acesta nu a putut fi contactat până la această oră…