„Politicienii români au făcut din sistemul de sănătate al ţării un mijloc de îmbogăţire personală!”

1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

În plină criză generată de pandemia COVID-19, Paul Purea, chirurg cu vreo trei decenii de experiență în spitalele din Germania și consilier județean în Caraș-Severin, pune un diagnostic revoltător clasei politice!

Purea spune că doar datorită lui Dumnezeu situația din România e mult mai puțin gravă decât în Italia, China sau Spania, în niciun caz pentru că sistemul medical românesc ar fi bine pus la punct. „Sistemul de sănătate din România este unul dintre cele mai precare, sărace şi nereformate din Europa. Spitale vechi, puţine, fără organizare şi fără infrastructură modernă. Lipsesc cele mai elementare materiale şi aparatură eficientă, necesară pentru a putea face unei epidemii de proporţii. Medicii de specialitate pentru un asemenea flagel sunt îngrijorător de puţini!”, a comentat chirurgul, fost șef al unui important spital din Germania. 

Purea a operat cu cifrele oferite de oficialități, iar diagnosticul a fost mai degrabă rezervat decât optimist: „Am rămas stupefiat auzind că România are 2.500 de medici ATI, 2.653 de paturi de Terapie Intensivă şi, atenţie, numai 1.300 de ventilatoare mecanice (aparate pentru respiraţie mecanică asistată), monitoare şi injectomate. Accept că un medic ATI poate gestiona (în situaţii excepţionale) până la 8-10 bolnavi intubaţi. Deci, România, privitor la medicii de reanimare, ar putea face faţă unui număr de aproximativ 6.000 de bolnavi grav, intubaţi. O cifră relativ rezonabilă, dar noi nu dispunem la ora actuală decât de 1.300 de aparate de ventilaţie! Cum să spui că ai 2.653 de paturi la Terapie Intensivă şi numai 1.300 de aparate de ventilaţie mecanică şi monitoare când terapia intensivă, chiar dacă nu are întotdeauna nevoie de asemenea aparatură, în esenţă ea presupune înzestrarea obligatorie cu asemenea aparatura de urgenţă?! Cu aceste aparate nu se pot trata zilnic decât un număr de 400-500 de bolnavi cu complicaţii pulmonare grave. Realizează cineva ce înseamnă o astfel de situaţie?” 

1000x100 (4)

Doctorul Purea a găsit și cauzele bolii de care suferă sistemul medical românesc. Politicienii români, explică acesta, de 30 de ani, nu numai că nu au avut ca obiectiv al politicii lor demersuri privind îngrijirea sănătăţii cetăţenilor României, dar pur şi simplu au făcut đin sistemul de sănătate al ţării un mijloc de îmbogăţire personală, inclusiv de batjocură asupra poporului. 

Achiziţionarea de aparate de ventilaţie mecanică, monitoare şi injectomate ar trebui să fie prioritate zero în aceste zile. Paul Purea a apreciat reacțiile ministrului de Interne, Marcel Vela, ale SMURD-ului și, mai ales, ale medicilor infecţionişti, bacteriologi şi ATI-işti! „Rușine clasei politice de după ’89! Sunt optimist! Sunt convins că vom trece cu bine, împreună cu întreaga lume, peste această grea încercare!”, a mai spus doctorul, astăzi consilier județean în Caraș-Severin, ocazie cu care și-a oferit, la nevoile, sprijinul medicilor români. 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/