Politica l-a ruinat, are datorii de 5 milioane de euro! Din cauza „cotizațiilor” pentru partid?!

Abonat în trecut la contracte cu Consiliul Județean, candidat pentru Primăria Bocșa la un moment dat și uns comisar-șef al Gărzii de Mediu pentru a-și mai scoate pârleala, Marius Cîrpean a ajuns să tremure de teama cămătarilor și să îngenuncheze cu pistolul la cap!

Cîrpean a luat credite din bănci pe numele a aproximativ 150 de persoane, cunoscuţi ori angajaţi, fără ca fapta în sine să fie cercetată concret de poliţie. Acest aspect e cunoscut de mult timp, Express de Banat prezentând în repetate rânduri drama pe care o trăiesc atâtea familii, amenințate cu executarea silită, cu pierderea locuințelor și mașinilor. Deşi există un dosar de cercetare penală la IPJ Caraş-Severin de atâta vreme, încă se trage de timp. Probabil că la un moment dat fapta se va prescrie şi foștii angajați ai lui Cîrpean vor rămâne pe drumuri.

Scandalul cu cele 150 de persoane a izbucnit încă de pe vremea când Cîrpean conducea Garda de Mediu, dar, cu toate acestea, nici acum nu s-a finalizat vreun dosar. Nici funcţionarii bancari care i-au acordat lui Cîrpean credite pe numele angajaţilor săi, nici acesta din urmă, nu sunt trimişi în judecată, iar singurul dosar care este deschis pentru această faptă a fost la un pas de a se prescrie.

Potrivit declaraţiei date procurorilor DIICOT, Marius Cîrpean recunoaşte că este dator vândut. Le-a vorbit despre o datorie de 5 milioane de euro care provine din „datorii în bănci pe aproximativ 150 de persoane fizice şi împrumuturi luate de la diferite persoane fizice”. Cu toate acestea, la acea vreme, Guvernul Boc nu a ezitat să-l numească comisar-şef al Gărzii de Mediu Caraş-Severin. Sau mai degrabă tocmai aceste probleme financiare să fi fost raționamentul pentru care Cîrpean a fost uns șef la Gardă?! Nu de alta, dar se vorbește în mai multe cercuri, în culisele scenei politice, că datoriile respective au fost făcute pentru a sprijini partidul, PD-ul de la acea vreme, nu pentru interesul personal, într-un moment în care Consiliul Județean Caraș-Severin întârzia cu plățile către firma sa.


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/