Poliția, după Romeo Dunca în vârful muntelui! „Acestă mizerie e asociată cu numele unui ministru care habar nu are ce i se pune în cârcă de hidra PSD-istă!”

Acuzat că nu respectă restricțiile impuse de autorități din cauza pandemiei, folosindu-se în acest sens de numele ministrului de Interne, Marcel Vela, omul de afaceri Romeo Dunca atrage atenția că, în scandalul interminabil dintre el și primarul comunei Turnu Ruieni, Mihai Maralescu, au fost băgați la mijloc, total gratuit, polițiști și jandarmi și că turismul nu are astfel nicio șansă pe Muntele Mic.

„Protejatul ministrului de Interne Vela, afaceristul Romeo Dunca, candidatul PNL la șefia Consiliului Județean Caraș-Severin, și-a tras munte și Jandarmerie personale! Sosit cu elicopterul pe munte, Dunca a organizat, în plină pandemie, un concurs de biciclete off-road (sâmbăta trecută), ba chiar a amenajat o pistă în acest sens, aducând și utilaje grele la fața locului. Atunci când Poliția Locală a mers pe munte pentru a verifica de ce sute de persoane încalcă starea de alertă, Jandarmeria din subordinea lui Vela i-a gonit pe reprezentanții Primăriei, spunând că MAI (adică Vela) a autorizat evenimentul. Numai că, potrivit legii, MAI (Vela) poate da eventual un aviz, autorizația trebuie să fie dată de primaria pe raza căreia are loc evenimentul. Primaria Turnu Ruieni a sesizat, în scris, autoritățile competente”, a reclamat în spațiul public Cristian Vasilcoiu, fostul consilier al ministrului Muncii, Olguța Vasilescu.

În replică, Romeo Dunca vorbește despre ură, cretinism și minciună pe bani publici. „Au venit ca o hoardă, vreo 10 la număr, însetați de scandal, speriind copii de 8 ani și familiile lor care au avut singura vină ca au dorit să respire aer curat de la stațiunea de interes național Muntele Mic. Eu am fost prezent în zonă și am rămas să mă minunez de cretina acțiune. Idiotul care ă făcut articolul e doar o unealtă PSD! E idiot pentru că strecoară numai minciuni. Dunca nu a organizat nimic. Nici măcar deschiderea locației, darămite un concurs. În total am fost 20 de oameni cu personal cu tot, nu sute, așa cum dezinformează. Aici intră și cei trei ciobani care au adus câteva scânduri și materiale și care m-au rugat de anul trecut să-i ajut cu un transfer la o stâna fără acces de la Țarcu. Rușine polițistului din zonă care le-a luat declarație acestora și care lasă ca aceast spectacol cretin să se desfășoare, instrumentat de familia de penali Maralescu. Acestă mizerie e asociată cu numele unui ministru care habar nu are ce i se pune în cârcă de hidra PSD-istă! Ce vină au cei doi jandarmi care și-au făcut datori?! Nu i-a chemat nimeni și nu am vborbit cu domnul ministru Vela de mult timp”, a explicat omul de afaceri, candidatul PNL pentru Consiliul Județean Caraș-Severin.

Dunca mai spune că, dacă într-adevăr primarul Mihai Maralescu era îngrijorat că pe munte s-ar putea încălca restricțiile impuse în Starea de Alertă, ar fi putut verifica în liniște, nu să genereze un scandal care alungă turiștii din zonă. „Terminați cu prostul care vă face de rușine. Sunteți de râsul lumii, cu stațiune cu tot!”, le transmite cu această ocazie Dunca oamenilor din Turnu Ruieni.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/