Liberalul Rujan îi invită la masa negocierilor pe Olariu și Hurduzeu. Pentru Aeroportul Banatul Caransebeș!

gif card de energie dacus 1000x100 alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Repus după foarte mulți ani pe harta aeroporturilor civile din România de către omul de afaceri Gabriel Olariu, aeroportul din Caransebeș ar putea aduce avantaje uriașe Banatului de Munte. Până atunci trebuie însă resetată relația dintre SC Aeroportul SA și Consiliul Județean Caraș-Severin, lucru pe care îl forțează acum Dumitru Rujan, consilier județean PNL.

Silviu Hurduzeu a preluat, în 2016, odată cu mandatul de președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin și problema aeroportului din Caransebeș. Pentru că la acea vreme șansele redeschiderii obiectivului erau ca și inexistente, Hurduzeu a făcut demersurile necesare pentru ca administrația județeană să recupereze banii pe care SC Aeroportul nu-i plătise ani la rând. Vorbim aici despre redevență. Nu demult, litigiile s-au soluționat, Consiliul Județean având de încasat vreo 15 miliarde de lei vechi. Gabriel Olariu, intrat și el pe parcurs în business-ul de la Caransebeș, ar plăti mai degrabă eșalonat. Și asta pentru că pe aeroport mai sunt destule de făcut, mai sunt atâtea care necesită investiții importante. Până la aterizarea primelor avioane cu pasageri ar mai putea trece așadar o vreme, motiv pentru care între Olariu și Consiliul Județean intervine Dumitru Rujan, consilier județean, de loc chiar din Caransebeș.

1000x100 (3)

„Sincer să fiu, nu am crezut că domnul Olariu va reuși să autorizeze aeroportul, să-l redeschidă, practic, pentru transportul de pasageri sau de mărfuri. Dumnealui a reușit să facă acest lucru și să ofere o altă perspectivă județului Caraș-Severin. Noi, ca autoritate publică, ca proprietar de drept al aeroportului, avem obligația morală de a-i acorda acestui om tot ajutorul de care are nevoie. Prin deschiderea aeroportului nu câștigă doar Olariu, câștigă întreg județul. Voi încerca să-l aduc pe domnul Olariu la masa discuțiilor cu conducerea Consiliului Județean, cu consilierii județeni, și vom găsi o soluție, sunt convins. E un obiectiv mult prea important ca să ne lovim de orgolii sau mai știu eu ce. Cum atâția ani nu am încasat nimic de la SC Aeroportul, cred că acum putem accepta o plată eșalonată, pentru că, pentru mine cel puțin, domnul Olariu și-a dovedit seriozitatea și bunele intenții. Ce a fost înainte de intrarea dumnealui în firmă e altceva”, a comentat Dumitru Rujan pentru expressdebanat.ro.

publicitate Timisoara banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/