Efectele perioadei de izolare asupra elevilor, analizate într-un studiu internaţional derulat în România de Asociaţia Timişoara 2021

Cuib de vise 1000x100

Cercetarea internațională, intitulată „Viața mea în izolare”, va fi derulată în următoarea perioadă și în România și urmărește să evalueze posibilele repercusiuni psihologice și sociale ale perioadei de izolare determinate de pandemia de coronavirus asupra elevilor din ciclurile gimnazial și liceal. Proiectul a fost inițiat de Rețeaua Europeană pentru Psihiatrie Psihodinamică (European Network for Psychodynamic Psychiatry – NetforPP), cu sediul în Roma și se desfășoară în mai multe țări europene. În România, cercetarea este coordonată de Asociația Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii.

În cursul lunii mai, Asociația Timișoara 2021 a primit din partea dr. Annelore Homberg, președintele European Network for Psychodynamic Psychiatry, invitația de a lua parte la această cercetare. Următoarea etapă a fost aceea de a contacta instituții din învățământul preuniversitar pentru a le solicita să susțină demersul prin participarea la această cercetare.

Până în prezent, reprezentanții Asociației Timișoara 2021 au contactat parteneri din județele Timiș, Arad, Caraș-Severin, Hunedoara și Alba, precum și instituții din învățământul preuniversitar, așa cum sunt inspectoratele școlare județene Timiș, Caraș-Severin, Hunedoara, centrele de informare europeană Europe Direct din Arad și Regiunea Centru, dar și Clubul de presă Valea Jiului.

„Credem că este important ca acest chestionar să ajungă la cât mai mulți tineri. Numărul răspunsurilor contează pentru a realiza un studiu cât mai relevant, dar, în același timp, credem că este și mai important pentru copiii și tinerii noștri să poată să exprime ceea ce simt legat de contextul excepțional în care ne aflăm. Rezultatele obținute ne-ar putea determina să găsim noi soluții pentru a răspunde nevoilor lor, prin adaptarea programelor și proiectelor noastre.”, afirmă Maria Vulcan, coordonatorul proiectului la nivel național.

De aceea, Asociația Timișoara 2021 lansează un apel către instituțiile de învățământ de pe întreg cuprinsul țării să susțină această cercetare europeană. Perioada de colectare a răspunsurilor este luna iunie, iar la finalizarea studiului, NetforPP va pune la dispoziție concluziile studiului.

STPT job 1000x200

În prezent, chestionarul este deja aplicat în Italia, în Roma și Florența, precum și în Spania, în Barcelona. De asemenea, se fac demersuri pentru a fi aplicat în Croația, prin Asociația Rijeka 2020 – Capitală Europeană a Culturii.

Autorii studiului „Viața mea în izolare” sunt dr. Annelore Homberg, președintele NetforPP, împreună cu trei cadre didactice de la Universitatea Sapienza din Roma – Lauro Quadrana, Olivia Cox, Sara Fabbri și Elena Monducci.

Chestionarul „Viata mea în izolare” este disponibil la adresa web: https://it.surveymonkey.com/r/DRD6VWR.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/