Procentul contrabandei cu ţigări e în scădere

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Deși nu este privită de oameni cu cea mai mare încredere, din cauza cazurilor de corupţie cu care s-a confruntat, poliția de frontieră încearcă să schimbe percepția cetățenilor și să demonstreze că acțiunile ei au rezultate. Una dintre realizările majore ale acestui segment din M.A.I. este diminuarea contrabandei cu țigări.

Poliția de Frontieră Caraș-Severin și-a construit întreaga activitate pe acest an în așa fel încât să câștige încrederea cetățenilor în această instituție. De altfel, la nivel național, poliția de frontieră a reușit să diminueze comercializarea ilegală a țigărilor, problemă care se află pe lista activităților pentru anul viitor.

În ceea ce privește contrabanda cu țigări, una dintre cele mai aprige infracțiuni cu care se confruntă polițiștii de frontieră din județ, aceasta a scăzut cu două procente la nivelul țării, de la 15 la 13 la sută din totalul țigărilor consumate pe piață.  Ceea ce se dorește în continuare este ca cifra să scadă în anul următor sub 10 la sută. „Ar fi o mare realizare pentru mine ca peste un an să ne întâlnim din nou și să vorbim despre un procent cu o singură cifră”, a declarat comisarul șef Florin Bulgariu la ședința Colegiului Prefectural.

promovare banner maxagro

Reprezentanții Poliției de Frontieră Caraș-Severin sunt mulțumiți de activitatea desfășurată pe parcursul anului 2012 și consideră că eforturile depuse de aceștia au fost remarcate în rândul cetățenilor. „Putem concluziona că acțiunile noastre ne-au crescut  vizibilitatea și avem semnale evidente că încrederea populației din zonă în instituția poliției de frontieră este la cote superioare față de anul trecut”, a mai adăugat comisarul șef Florin Bulgariu, șeful Poliției de Frontieră Caraș-Severin.

STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/