Săptămâna aceasta, orașul-reședință al județului Caraș-Severin va fi gazda unui eveniment cultural de anvergură, întregul demers urmărind marcarea împlinirii a 170 de ani de la nașterea poetului, prozatorului și publicistului român, Mihai Eminescu (15 ianuarie 1850).
Miercuri, 15 ianuarie, Instituția Prefectului Caraș-Severin, în parteneriat cu: Direcția Județeană pentru Cultură Caraș-Severin, Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin, Teatrul de Vest Reșița, Primăria municipiului Reșița, dar și cu Asociația Culturală „Reșița Română”, organizează începând cu ora 18.00 o acțiune dedicată Zilei Culturii Naționale. Astfel, în cadrul manifestării găzduite de Palatul Cultural reșițean, o atenție deosebită va fi acordată promovării „consumului” de cultură, în toate formele ei. Mai mult decât atât, în contextul împlinirii a 170 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu, pe fațada instituției culturale, va fi proiectată imaginea celei mai importante voci poetice din literatura română, clădirea iluminată reprezentând simbolic un far al culturii pentru comunitate.
În privința acțiunilor momentului programat să aibă loc la mijlocul acestei săptămâni, ele se vor succeda după cum urmează:
– declarație de presă a prefectului județului Caraș-Severin, Florența-Maria Albu (care va include și un mesaj din partea Ministerului Culturii);
– scurte luări de cuvânt ale reprezentanților instituțiilor partenere;
– recital al corului „Alegretto” al Liceului de Artă „Sabin Păuța” Reșița, condus de Emanuela Moldovan;
– lecturi din creațiile poetului Mihai Eminescu susținute de actori ai Teatrului de Vest Reșița.
Reamintim că în urmă cu aproximativ un deceniu, mai exact, la data de 16 noiembrie 2010, Camera Deputaţilor a adoptat un proiect de lege prin care ziua de naştere a lui Mihai Eminescu a devenit Zi a Culturii Naţionale. Acest lucru se întâmplă şi în alte state europene, Ziua Culturii Naţionale omagiindu-i pe oamenii de cultură remarcabili. Spre exemplu, în Spania, Ziua Culturii este marcată la data morţii lui Miguel de Cervantes, iar în Portugalia, în ziua în care s-a născut poetul Luis de Camoes.